12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăTechPSD cere amânarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director în şcoli, pe...

PSD cere amânarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director în şcoli, pe motiv că Guvernul își depășește mandatul

Liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru, afirmă că PSD nu este de acord cu organizarea, în luna octombrie, a concursului pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct în şcoli pe motiv că termenul este prea strâns, iar Guvernul ”îşi depăşeşte mandatul” aprobat de Parlament, informează joi  Mediafax.

”Dacă, la nivel de principiu, suntem de acord cu susţinerea unui concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere din unităţile şcolare preuniversitare, nu putem fi de acord cu o modalitate netransparentă şi organizată în pripă a acestuia”, susţine Pâslaru.

Printre motivele invocate de deputatul PSD se numără ”calendarul de concurs extrem de strâns şi nerealist”.

”Metodologia în baza căreia ar trebui organizat concursul a fost publicată în mod oficial abia la data de 10 septembrie, deşi proba scrisă naţională a fost anunţată pentru data de 12 octombrie 2016. Foarte târziu, în 10 septembrie, a fost dată publicităţii şi bibliografia pentru probele de concurs, în ciuda faptului că peste o lună ar trebui susţinută proba scrisă”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă