15.7 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăTechPSD nu vrea modificarea legilor electorale

PSD nu vrea modificarea legilor electorale

PSD nu este de acord să modifice legile electorale mai devreme de un an înainte de data alegerilor, a declarat marţi preşedintele partidului, Liviu Dragnea, referindu-se la proiectul de lege iniţiat de PNL privind dublarea numărului de parlamentari din diaspora. 

Întrebat de ce PSD nu susţine acest proiect, Dragnea a precizat că "dintr-un motiv foarte simplu" – pentru că este mai puţin de un an până la alegerile parlamentare din toamnă. 

"Nu putem să ne schimbăm această abordare sub nicio formă, indiferent cine face presiuni, indiferent cine încearcă orice fel de manipulare. Dacă am avea mai mult de un an până la alegerile parlamentare, cu mare drag, nu am avea nicio problemă. Reamintesc că legea privind votul din diaspora a fost asumată de mine în final, pentru că cei de la PNL nu mai voiau să o adopte, mai ales că preşedintele lor de comisie fugise din acel post şi ne-am mobilizat atunci şi în două săptămâni am adoptat-o pentru a putea avea mai mult de un an până în toamnă", a explicat Dragnea, la Parlament. 

Întrebat dacă PSD îşi doreşte de principiu mărirea numărului de parlamentari de diaspora, după ce trec alegerile parlamentare, Liviu Dragnea a răspuns: "Nu avem niciun fel de problemă, suntem deschişi la orice fel – dublarea, triplarea. Pentru noi nu este o problemă, aşa cum nu era nicio problemă nici alegerea în două tururi. Dacă prin consens sau printr-o dezbatere foarte sănătoasă ajungem la concluzia că trebuie să fie trei tururi la alegerile locale, începând cu următoarele alegeri, suntem de acord, trebuie să fie argumente. Dar nu vom fi niciodată de acord să modificăm legile electorale mai devreme de un an înainte de a alege data alegerilor în sine, în funcţie de interesele unui partid sau altuia", a spus preşedintele PSD. 

Proiectul de lege privind dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora a fost depus la Parlament de PNL în luna septembrie 2015. 

Cele mai citite

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

SUA va ajuta prudent Ucraina și Israelul

Noile proiecte de ajutor american pentru Ucraina şi Israel, anunţate luni de şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, vor fi utile celor două ţări, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă