10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăTechPurtătorul de cuvânt al PNL București, dat în judecată de Gabriela Firea....

Purtătorul de cuvânt al PNL București, dat în judecată de Gabriela Firea. Care este motivul

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, l-a dat în judecată pe purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda, pe motiv că a preluat anchete jurnalistice „mincinoase”, privind acuzațiile de plagiat în cazul tezei de doctorat a soțului ei, Florentin Pandele. Astfel, ea cere prejudicii de 300.000 de euro, potrivit Mediafax.

„Vreau să vă anunţ că doamna Gabriela Vrânceanu Firea dă jurnaliştii în judecată prin intermediul meu. O fostă colegă de-a dumneavoastră ajunsă prin vot popular senator al României consideră că orice investigaţie jurnalistică îi aduce prejudicii de imagine extraordinară. Dacă aţi ales calea de a mă da pe mine în judecată pentru că nu vreţi să vă daţi colegii în judecată, eu accept provocarea şi ne judecăm”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda.

Cezar Preda a afirmat că Gabriela Firea îi cere daune de 300.000 de euro şi că a plătit o taxă de 3.000 de euro, indemnizaţia de senator pe mai multe luni, pentru a-l da în judecată.

Liberalul a explicat şi motivele invocate de candidatul PSD la Primăria Capitalei. „Doamna Firea consideră că afirmaţiile din presă precum plagiatul de doctorat al domnului Pandelică, Pandele, sunt o ofensă adusă domniei sale, precum şi afacerile imobiliare şi ale afaceri ale cuplului, pentru că sunt un cuplu, fiind căsătoriţi şi împart jumătate-jumătate responsabilităţile sunt tot o calomnie la adresa doamnei senator şi candidat la Primăria Capitalei”, a mai spus Cezar Preda.

Purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti a susţinut că Firea va pierde procesul şi se va prezenta în instanţă cu documentele pe care le are la îndemână, fără a cita ca martor niciun jurnalist.

„Aceasta este de fapt o atitudine care le spune bucureştenilor, jurnaliştilor, tuturor oamenilor cine este Gabriela Vrânceanu Firea Pandele. Va da în judecată şi în stânga şi în dreapta cerând cu nemiluita bani. Apropo, doamna Firea, aşa credeţi că se câştigă de uşor banii? Vorbiţi cu soţul dumneavoastră şi spuneţi-i că nu se câştigă banii atât de uşor. Banii se câştigă greu. (…) Doamna Firea nu va avea limite să dea în judecată orice bucureştean, orice om care este împotriva atitudinii doamnie sale, a modului în care vorbeşte, în care se comportă. Ce să ne aşteptăm de la un om care crede că rezolvă problemele dând în judecată jurnalişti. Eu personal am să mă duc în instanţă şi nu o să citez ca martor niciun jurnalist pentru că eu vă respect. Am să mă apăr singur cu documentele pe care le am la îndemână. Doamna Firea, aţi arătat încă o dată cât de goală sunteţi”, a spus Cezar Preda.

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a calificat, joi, acuzaţiile din presă privind plagiatul celui de-al doilea doctorat al soţului ei, Florentin Pandele, drept „o nouă dezinformare marca PNL”.

„Este vorba de o nouă dezinformare marca PNL. Azi dimineaţă mă sunau foştii colegi din presă să-mi spună că un domn deputat PNL care candidează la Voluntari sună presa şi roagă să fie mediatizat un articolaş de pe un site cu nişte lucruri total neadevărate despre soţul meu. Eu v-am mai spus că vă pot da şi numărul soţului, sunt lucruri total neadevărate, nu este real ce s-a scris acolo. Este exact ca şi cum l-ai acuza pe un jurnalist că şi-a plagiat o lucrare despre mass-media, exact aşa şi în acest articol. Soţul meu, aşa cum ştiţi, a finalizat studiile liceale militare, de asemenea Academia Navală de la Constanţa, iar doctoratul la care se face referire este tot din această zonă. Nu este vorba despre altceva. Repet, este ca şi cum i-ai contesta unui jurnalist o lucrare despre mass-media”, a declarat Firea.

Peste o treime din teza de doctorat în Ştiinţe Militare semnată de primarul oraşului Voluntari, Florentin-Costel Pandele, şi susţinută la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp) în 2008 este copiată grosolan din alte surse, scrie PressOne. Este vorba despre cel de-al doilea doctorat al lui Florentin Pandele, după cel obţinut în noiembrie 2007 la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Conducătorul de doctorat de la UNAp a fost generalul de brigadă prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în Ministerul Apărării în mandatul lui Gabriel Oprea.

În teza cu titlul “România şi noile provocări generate de integrarea europeană” există zeci de pagini copiate din alte lucrări sau preluate pur şi simplu, fără ghilimele, din Strategia Naţională de Securitate dată publicităţii în aprilie 2006, potrivit sursei citate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă