23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechRăzboi PSD-UNPR pentru cucerirea ADP-ului

Război PSD-UNPR pentru cucerirea ADP-ului

O dată cu apropierea alegerilor, devin din ce în ce mai aprige bătăliile pentru șefiile instituțiilor sau societăților comerciale din administrația locală. O astfel de bătălie se duce la Galați între PSD și UNPR pentru preluarea controlului la SC Gospodărire Urbană SRL, societatea de administrare a domeniului public a Consiliului Municipal (CLM) Galați. Din 2004 până în septembrie 2015, societatea fost controlată de organizația ALDE (PC) Galați, condusă de senatorul Eugen Durbacă. După ce în luna septembrie a fost scoasă de sub controlul ALDE, acum încearcă să obțină controlul acestei societăți primarul Galațiului, Marius Stan (UNPR), și liderii PSD Galați, „telecomandați“ de la Bruxelles de președintele organizației, Dan Nica.

Tandemul ALDE (PC) – PSD a adus falimentul

Timp de 11 ani, societatea a fost administrată de un tandem PC-PSD, de directorul general Eduard Grosu (PC) și directoarea economică Tinca Podaru, consilier județean PSD. Societatea a devenit o enclavă a PC, controlată de PSD prin Tinca Podaru. În toamna trecută, după 3 ani în care a fost pe pierderi, societatea ar fi trebuit să intre în faliment. Potrivit bilanțului la 31.12.2014, a avut o cifră de afaceri de 10.445.770 lei, veniturile din servicii prestate fiind 8.761.045 lei. A ieșit pe minus din cauza proastei administrări. Datoriile Gospodărire Urbană erau la 31.12.2014 de 1.723.995 lei, aproape 20% din cifra de afaceri. Datoriile către furnizori erau de 728.372 lei, iar către diverși creditori societatea datora 25.171 lei. Pe lista datoriilor mai apar „rest de plată salarii“ în valoare de 257.551 lei și „alte datorii cu personalul“, de 78.573 lei. Pe listă mai sunt „datorii buget (salarii)“ – 133.218 lei și „impozit pe salarii“ –  39.599 lei. Și urmează și lista evaziunii, a impozitelor neplătite către stat: TVA de plată -157.507 lei, alte datorii la bugetul de stat – 70.154 lei și alte taxe și impozite – 169.686 lei.

Serie de rocade la conducerea ADP-ului

În septembrie, primarul Marius Stan i-a solicitat demisia lui Eduard Grosu și l-a numit interimar la conducerea Gospodărire Urbană SRL pe Viorel Stelian Popa, fost director la Primăria municipiului București. Aducerea lui Popa pe funcția de director interimar a avut scopul de a sparge grupările clientelare majoritare PC din structura societății. Popa a reușit ca în cele trei luni să elimine pierderile și să aducă societatea pe plus, fiind evitat falimentul. În pofida acestor rezultate, la sfârșitul lui decembrie, când i-a expirat delegarea de 3 luni, lui Popa nu i-a fost prelungit interimatul, Consiliul de Administrație numind-o interimar pe Tinca Podaru, în pofida faptului că era unul dintre principalii vinovați de dezastrul de la Gospodărire Urbană. Podaru și-a angajat la Gospodărire Urbană SRL mai multe rude, sora sa – Neti Oprea, cumnatul – Dumitru Podaru și o nepoată, Geanina Brudiu. „A fost pusă interimar doamna directoare Podaru. O legitimează multe. Cei trei ani de minus i se datorează și ei și mai știu eu ce rude mai are pe acolo, angajate, care au pus umărul“, a declarat primarul Marius Stan. 

Datoriile Gospodărire Urbană erau la 31.12.2014 de 1.723.995 lei, aproape 20% din cifra de afaceri.

STRATEGIE

Lovitura de palat a PSD-ului

Numirea Tincăi Podaru este opera liderului PSD Galați, Dan Nica, și a fost pusă în practică de viceprimarul Florin Popa. Lui Viorel Stelian Popa îi expira delegarea pe data de 31 decembrie. În acea perioadă, Marius Stan era plecat în vacanța de Revelion. Dan Nica, prin Florin Popa, a folosit acest prilej și fără ca primarul să mai poată interveni, chiar în prima zi de concediu a lui Marius Stan, a fost convocat Consiliul de Administrație al Gospodărire Urbană SRL, care a luat notă de încetarea delegării lui Popa, numind-o director interimar pe Tincuța Podaru. Președintele Consiliului de Administrație la Gospodărire Urbană este Silviu Bacalum, omul lui Marius Stan, dar votul acestuia nu a mai contat în mașinăria pusă la cale de Dan Nica.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă