19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechRăzboiul Alina Gorghiu - PSD continuă. Liberala: Nu am angoasele domnului...

Războiul Alina Gorghiu – PSD continuă. Liberala: Nu am angoasele domnului Ponta când vine vorba de justiție

Co-președinta PNL Alina Gorghiu a răspuns, pe Facebook, acuzațiilor pe care i le-au adus premierul Victor Ponta și PSD cu privire la faptul că a fost asociată la o firmă cu nepotul unui primar, că a fost consilieră AVAS, dar și faptul că ar fi luat mită pentru semnarea unui proiect de lege.

Gorghiu a respins aceste acuzații ca fiind ”propagandă” și a precizat că PNL nu se va abate de la angajamentul pe care și l-a asumat cu privire la susținerea justiției. 

”O reacție la dezinformările din ultima vreme și mesajul meu pentru cei supărați că PNL nu se dezice de angajamentul pentru susținerea justiției: Am auzit atâtea calomnii zilele acestea, cât să-mi fie suficiente pentru un an întreg, dar nu aș schimba cu nimic atitudinea în cazul Șova, dacă ar fi să o iau de la început. E o listă completă de acuzații, pe care Ponta și propaganda PSD mi le aduc, de la faptul că sunt din Curtea de Argeș, că am fost timp de câteva luni asociată într-o firmă cu nepotul unui primar, firmă din care, așa cum am mai explicat de multe ori, m-am și retras, pentru că nu aveam resurse să particip la majorarea de capital, că am fost consilier la AVAS, că am luat șpagă pentru semnarea unui proiect de lege, că am două mandate de deputat, că sunt mediator și, mai ales, că sunt copreședinte PNL…”, a scris deputata. 

Citește și: Alina Gorghiu și Victor Ponta se contrazic pe alocația pentru copii

În continuare, liberala a comentata fiecare acuzație care i s-a adus. 

”Acum, punctual la insinuările unora sau altora, vreau să vă precizez că un consilier din AVAS nu are atribuții de serviciu în acordarea contractelor pe care le încheie instituția. De altfel, niciun consilier, din nicio instituție nu are astfel de atribuții.  Declarațiile mele de avere din anii 2008 și 2009 sunt relevante, pentru că se referă la anii fiscali anteriori și dovedesc fără nicio urma de îndoiala că nu am avut niciun venit din activitatea firmei de avocatură și nu am beneficiat de pe urma acestor contracte.  Celor care speculează că aș fi putut influența atribuirea unui contract pe considerente politice, le reamintesc că, din ianuarie 2009, an în care societatea de avocatură a mai semnat alte câteva contracte cu AVAS, conducerea Agenției a fost preluată de noua putere PDL-PSD, dată fiind instalarea primului guvern Boc, în decembrie 2008. Astfel încât, în martie 2009, când societatea a mai încheiat două contracte cu AVAS, președinte al agenției era membru PSD. La acea dată, nu mai eram de patru luni consilierul președintelui AVAS, ci deputat PNL de Opoziție”, a scris Gorghiu.

De asemenea, Alina Gorghiu a precizat că votul liberalilor în cazul parlamentarilor aflați într-o situație similară cu cea a lui Dan Șova, nu reprezintă o ”vendetă politică”, ci un exemplu al parcursului politic diferit pe care și l-a asumat PNL. 

”Înțeleg dezamăgirea unora, instalată exact după momentul în care PNL a fost ferm în privința votului la senatorul PSD, Dan Șova și a votat în favoarea cererilor Justiției.  Îi asigur însă și pe ei, ca pe toți parlamentarii aflați într-o situație similară domnului senator Șova, că nu este o vendetă politică, ci o confruntare între mentalități și asumarea unui parcurs politic diferit. PNL nu se va abate de la acest drum, pe care și l-a asumat, și a înțeles că alegătorii vor altfel de politică, în care criteriile de integritate sunt prioritare”, a mai scris deputata.

Citește și: Şova se apară în faţa senatorilor folosind numele Alinei Gorghiu. Care este recomandarea PNL pentru liberali

În încheiere, co-președinta PNL i-a îndemnat pe cei care consideră că a făcut ceva ilegal să sesizeze autoritățile competente. 

”Oricine are vreo suspiciune că este ceva nelegal în vreun demers al meu, are oricând posibilitatea să sesizeze organele abilitate să cerceteze. Vă asigur că eu nu am angoasele domnului Ponta când vine vorba de justiție”, a mai scris Alina Gorghiu, pe rețeaua de socializare. 

Cele mai citite

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...
Ultima oră
Pe aceeași temă