10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechReacția PSD după depunerea moțiunii de cenzură ACL

Reacția PSD după depunerea moțiunii de cenzură ACL

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, a afirmat, vineri, că moțiunea de cenzură depusă de PNL și PDL reprezintă un exercițiu democratic la care opoziția are dreptul și a arătat că, în acest mod, cei care au făcut demersul vor avea prilejul să afle "direct de la sursă" ce a făcut Guvernul pentru România în ultima perioadă.

"Opoziția va avea ocazia să afle direct de la sursă care sunt lucrurile foarte bune pe care Guvernul le-a făcut în ultimii ani pentru România. Este o dezbatere pe care o așteptăm fără niciun fel de probleme", a declarat Șova pentru Agerpres.

Alianța Creștin-Liberală (ACL) a depus, vineri, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, intitulată "Victor Ponta pune în pericol statul de drept. Opriți fraudarea alegerilor de către PSD", a anunțat copreședintele ACL, Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă