11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechReacția TRANȘANTĂ a lui Mircea Geoană: PSD a trecut de la "sultanatul...

Reacția TRANȘANTĂ a lui Mircea Geoană: PSD a trecut de la “sultanatul lui Ponta” la “era Dragnea”

Preşedintele PSRO, Mircea Geoană, a declarat,marți, că PSD şi-a pierdut complet profilul de stânga şi credibilitatea, trecând de la “sultanatul lui Ponta” în “era Dragnea”, informează Mediafax.

“Suntem la început de drum, nu ascundem că orice început are şi partea asta de dificultate, dar văzând modul în care PSD şi-a pierdut complet profilul de stânga şi credibilitatea, cum în era Dragnea ne întoarcem, ne ducem către o perioadă de-a dreptul fanariotă în modul în care se alocă resursele şi se gândeşte munca politică, la modul în care văd că se face rectificarea de buget din aceste zile, care este clar o răsplată pentru sprijinul pe care Dragnea l-a obţinut la votul recent la nivelul Comitetului Executiv Naţional, la discuţia extrem de lipsită de profesionalism legată de modul în care se construieşte Codul Fiscal şi se construieşte bugetul public naţional, acest răspuns extrem de puţin credibil ne face să fim încrezători în soartă”, a spus Geoană.

El a adăugat că s-a trecut de la “sultanatul din vremea lui Ponta” la “era Dragnea”, în care sunt specifice “folosirea şi abuzul de resurse publice pentru scopuri electorale şi politice”.

“Am trecut de la sultanat în vremea lui Ponta – sultanatul este, în lexiconul de politologie, administrarea unui stat prin intermediul familiei extinse – la o altă manieră de organizare a conducerii unui partid şi, automat, a statului, pentru că PSD e la guvernare, care este cea prin folosirea resurselor publice, ca resursă politică, ca resursă electorală şi ca resursă de îmbogăţire şi ca raţiune de a fi. Asta se numeşte era Dragnea, folosirea şi abuzul de resurse publice pentru scopuri electorale şi politice. Pentru asta a fost şi condamnat”, a afirmat Mircea Geoană.

Liderul PSRO a declarat că nu are “niciun fel de supărare abstractă cu PSD” şi are foarte mulţi prieteni acolo în continuare.

“Sunt foarte mulţi oameni de calitate, oameni serioşi, oameni cinstiţi, oameni buni profesionişti, pe care-i aşteptăm cu mare drag la noi la PSRO, dar eu nu pot să tac atunci când un partid important are de ales între un condamnat şi un inculpat pentru şefia partidului, direct sau prin surogaţi. Eu nu pot să tac atunci când am introdus în PSD democraţie pe scară largă – unii spun prea multă democraţie – să constat că se alege un lider de partid cu 60 de voturi la 13. Despre ce vorbim aici? E vreo formă de partid social-democrat? Nu pot să tac atunci când Codul Fiscal este făcut mai la dreapta decât propun liberalii. (…) Nu am cum să nu constat faptul că acesta nu mai este un partid social-democrat”, a susţinut Geoană.

În opinia acestuia, PSD se îndreaptă către “autodistrugere”.

“Dacă PSD doreşte să meargă în direcţia în care merge, să fie sănătos, până la urmă nu poţi să îi faci bine cu forţa”, a conchis Geoană.

Liderul PSRO a participat, la Alba Iulia, la lansarea oficială a filialei judeţe a partidului, care va fi condusă de consilierul judeţean Ion Marincaş, fost membru PPDD.

Liviu Dragnea a fost ales şef interimar al PSD, de membrii Comitetul Executiv al partidului, câştigând astfel bătălia împotriva Rovanei Plumb, obţinând 65 de voturi “pentru” la 18, în timp ce două voturi au fost anulate.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă