12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăTechRobert Negoiță candidează la șefia PSD: E un moment crucial, premier inculpat...

Robert Negoiță candidează la șefia PSD: E un moment crucial, premier inculpat și președinte PSD cu condamnare

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat că va candida pentru șefia PSD, în cadrul alegerilor care vor avea loc pe 11 octombrie. 

”Sunt decis să candidez pentru funcţia de preşedinte PSD la scrutinul din 11 octombrie. (…) Este un moment important pentru România, este un moment crucial pentru PSD. Cel mai mare partid din România, care este la putere, care are prim-ministru, este într-o situaţie delicată. Premierul a avut prima înfăţişare ieri, într-un dosar penal, preşedintele interimar este condamnat în primă instanţă, iar peste câteva zile avem alegeri”, a declarat Negoiţă.

Citește și: PSD îşi alege preşedintele pe 11 octombrie. Congresul, pe 18 octombrie

Social-democratul a mai precizat că l-a informat pe Liviu Dragnea şi că acesta nu a avut niciun fel de obiecţii.

“Nu-l deranjează, ne respectăm reciproc și competiția nu face altceva decât să stimuleze. Am o relație foarte bună cu Liviu Dragnea, îl respect pentru tot ce a făcut și pentru tot ce este. Dânsul nu și-a anunțat candidatura, eu am făcut-o”, a adăugat președintele PSD București.

Alegerea preşedintelui PSD va avea loc pe 11 octombrie, iar congresul pentru alegerea Biroului Permanent va avea loc pe 18 octombrie.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă