16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăTechRuptură în PNL. Candidaţii de la sectoare se distanţează de Marian Munteanu

Ruptură în PNL. Candidaţii de la sectoare se distanţează de Marian Munteanu

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 6, Răzvan Mironescu, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că îşi va face acţiunile de campanie electorală independent de Marian Munteanu, afirmând că, înainte de a ieşi în stradă, Munteanu trebuie să îşi clarifice programul pentru Bucureşti.

"Campania mea este în plină desfăşurare. Eu am o strategie de campanie bazată în proporţie de 70% pe prezenţa în stradă, din punctul acesta de vedere acţiunile de stradă le voi face în continuare, aşa cum le-am făcut şi până acum, singur, cu mici excepţii în cazul lui Ludovic Orban", a declarat candidatul PNL la Primăria Sectorului 6, Razvan Mironescu, întrebat dacă se va delimita în campania electorală de candidatul susţinut de PNL la PMB, Marian Munteanu.

Răzvan Mironescu a afirmat că Marian Munteanu "trebuie să îşi clarifice în mod coerent şi cu ajutorul echipei de campanie un program pentru Bucureşti", adăugând că îl interesează mai puţin acuzaţiile care i se aduc, pe motiv că "subiectul legat de mişcarea legionară este desuet".

"(După ce îşi va stabili programul pentru Bucureşti, Marian Munteanu-n.r.) va putea să iasă la acţiuni de stradă pentru că acolo va fi întrebat ce are de gând să facă în Bucureşti, cum are de gând să abordeze problemele bucureştenilor. Nu consider nici din punctul său de vedere, dar nici al meu, că este oportună, în momentul de faţă, prezenţa domnului Marian Munteanu la acţiuni de stradă", a declarat Mironescu.

"Mă interesează activitatea lui Marian Munteanu, din Piaţa Universităţii, care a rămas în memoria cetăţenilor, de opoziţia sa faţă de regimul FSN şi Ion Iliescu. Subiectul legat de mişcarea legionară mi se pare puţin desuet în momentul de faţă şi fără niciun fel de relevanţă pentru actualitate", a adăugat liberalul.

Candidatul PNL la primăria Sectorului 6 a susţinut că, după retragerea lui Ludovic Orban, s-a stabilit că "fiecare candidat este pe cont propriu" şi îşi poate face campania ţinând cont de realităţile din sectorul în care candidează.

Răzvan Mironescu este al doilea candidat liberal care precizează că nu va face campanie alături de Marian Munteanu, după candidatul PNL la sectorul 5, Ovidiu Raeţchi.

Raeţchi a declarat, marţi, că e mai inteligent ca fiecare candidat liberal să aibă o strategie electorală proprie, diferită de cea a lui Marian Munteanu, invocând afirmaţii ale acestuia legate de mişcarea legionară.

"După evenimentele (…) la care am participat cu domnul Orban, când eram toţi şapte puşi în aceeaşi barcă, uniţi în aceeaşi strategie de comunicare, este mai inteligent ca fiecare să îşi facă evenimentele, campania proprie şi să îşi urmeze strategia, pentru că sunt multe lucruri care cer poziţionări probabil diferite de cele ale candidatului de la Sectorul 1 sau de la Primăria Capitalei, mai ales în Sectorul 5", a declarat pentru Mediafax, candidatul PNL la Primăria Sectorului 5, Ovidiu Raeţchi, afirmând că sunt aspecte care îl apropie ideologic de Marian Munteanu, dar şi aspecte care îl despart categoric.

Ovidiu Raeţchi a afirmat că se apropie ideatic de Marian Munteanu în ceea ce priveşte lupta împotriva regimului comunist, însă, are o poziţionare diferită cu privire la Holocaust şi istoria mişcării legionare.

"Sunt lucruri care mă apropie ideatic de Marian Munteanu cum ar fi zona anti-comunistă, o anumită slăbiciune pentru democraţia participativă modernă, dar sunt şi lucruri care mă despart, eu fiind de altfel şi parlamentar pentru Orientul Mijlociu, cu alte cuvinte cel care îi reprezintă în Parlament şi pe românii care au fost victimele Holocaustului şi care s-au întors în Israel", a susţinut Raeţchi.

"Am văzut declaraţii (ale lui Marian Munteanu-n.r.) cu ani în urmă legate de utilitatea mişcării legionare, rolul ei pozitiv. Eu cred că mişcarea legionară a avut un rol integral negativ. În plan politic, mişcarea legionară nu a făcut decât să ucidă premieri, să ducă România în perioada scurtă în care a fost la guvernare alături de Antonescu în zona unui pogrom oribil care a făcut ca oamenii să fie atârnaţi în lanţuri la măcelării. Deci, nu văd nicio dimensiune pozitivă a mişcării legionare. De asemenea, cred că legea anti-legionară, iniţiată de PNL, a fost o lege necesară şi utilă nu o lege absurdă şi antisemită cum a declarat domnul Marian Munteanu. Sunt câteva idei pentru care cred este bine ca fiecare să îşi urmeze propriul parcurs ideologic", a mai afrmat candidatul PNL la primăria Sectorului 5.

Ovidiu Raeţchi a criticat şi declaraţia lui Marian Munteanu legată de Corneliu Zelea Codreanu, declaraţie făcută într-un interviu acordat MEDIAFAX. Întrebat dacă Zelea Codreanu a fost un criminal, aşa cum îl reţine istoria, Munteanu a spus că "nu ştie" şi că "justiţia din România a spus că nu". Raeţchi a afirmat că nu există niciun dubiu legat de faptul că Zelea Codreau a fost asasin."Domnul Munteanu nu ştie dacă Zelea Codreanu a fost asasin, eu ştiu că a fost asasin pentru că a împuşcat un om în public, prefectul de Iaşi, asumat, la vedere", a spus Raeţchi.

Liberalul a precizat prin delimitarea de Marian Munteanu nu urmăreşte să îl atace pe acesta, ci să le explice votanţilor săi care sunt poziţiile sale.

"Eu am fost departe de a-l ataca pe domnul Munteanu, am încercat mai degrabă să mă definesc pe mine în raport cu el şi să îmi definesc propriul profil şi să le explic eventualilor mei votanţi care sunt poziţiile mele", a spus Raeţchi.

Cele mai citite

Începe Festivalul Filmului European 2024

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă