18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăTechScandal PSD-UNPR pe încălzirea centralizată de la Galați

Scandal PSD-UNPR pe încălzirea centralizată de la Galați

Tensiunile au fost provocate de alocarea a 5,2 milioane de lei, care reprezintă pierderile de 90% la furnizarea apei calde în perioada de vară.

Situația încălzirii centralizate la Galați devine din ce în ce mai tensionată și s-a ajuns la războaie politice și demiteri. În urmă cu două săptămâni se părea că totul va merge bine, sistemul va funcționa în această iarnă. Primăria Galați a împrumutat din Trezorerie 20 de milioane de lei pentru susținerea funcționării sistemului. Între timp, 10,5 milioane au ajuns în contul Romgaz pentru gazele furnizate CET-ului Electrocentrale SA Galați în noiembrie și decembrie.

Istoria conflictului

Pe 26 noiembrie, în Ședința Consilului Municipal (CLM) Galați a fost dezgropată securea războiului, între UNPR și PSD. Din UNPR fac parte primarul Marius Stan și directorul regiei locale de distribuție, Calorgal SA, Cristian Istrate.  Directorul Calorgal a cerut CLM majorarea capitalului social prin plata a 5,2 milioane de lei de la bugetul municipalității pentru cheltuieli de funcționare. De fapt, erau pierderile produse de furnizarea apei calde în timpul verii.

Din cauza datoriilor, Romgaz refuza să furnizeze gaze și s-a mers pe preluarea de abur tehnologic de la combinatul ArcelorMittal, care însă nu putea furniza mai puțin de 8 gigacalorii pe oră. Dar pentru prepararea apei calde la nivelul consumului blocurilor din Galați în perioada estivală era necesară o cantitate de 10 ori mai mică. Astfel, 90% din aburul tehnologic furnizat de combinat nu a fost utilizat. Din capitalul social inițial de 4 milioane lei, Calorgal plătise 3,3 milioane pentru aburul de la combinat, restul costurilor fiind achitate de primărie. În acest context, directorul Calorgal a solicitat majorarea de capital cu 5,2 milioane.

Viceprimarul PSD Florin Popa a ripostat pentru că cele 5,2 milioane de lei erau de fapt pentru acoperirea pierderilor de 90% înregistrate la furnizarea apei calde menajere în perioada de vară. Popa a dezvăluit că astă vară Calorgal a cumpărat de la Electrocentrale o cantitate de 13.000 de gigacalorii, dar a reușit să distribuie și să factureze la asociațiile de proprietari doar aproximativ 10% din această cantitate, mai precis 1.500 de gigacalorii. „Pe o producție facturată de 1,5 milioane, cheltuielile salariale pentru 75 de zile de facturare sunt undeva pe la 7 milioane”, a spus Florin Popa.

În aceste condiții, majorarea de capital a fost respinsă. Urmarea va fi că din lipsa banilor de salarii mai devreme sau mai târziu angajații vor întrerupe lucrul, sistemul se va opri și cei care ar fi acuzați vor fi UNPR-iștii, primarul Marius  Stan și directorul Calorgal, Cristian Istrate.

Colacul de salvare al primarului Marius Stan

Pentru a-și salva măcar parțial capitalul electoral, primarul Marius Stan a făcut o mișcare surprinzătoare, cerându-i demisia colegului său de la UNPR, directorul Istrate, căruia i-a reproșat că nu a administrat „cu chibzuință” societatea.

„I-am atras atenția domnului Istrate în mai multe rânduri că răspunde cu funcția pentru modul în care gestionează problemele societății pe care o conduce. Primăria și Consiliul Local Galați au făcut tot ce a fost omenește și legal posibil pentru a menține în stare de funcționare sistemul de termoficare a orașului, astfel încât populația să aibă căldură și apă caldă. Tot ce avea de făcut domnul Istrate era să gestioneze cu chibzuință societatea pe care o conduce, în așa fel încât gălățenii să aibă apă caldă și căldură, angajații săi să își ia salariile la timp și Calorgal să nu se transforme într-o altă gaură neagră”, și-a motivat cererea Marius Stan.

Directorul general al Calorgal SA Galați, Cristian Istrate, și-a prezentat demisia cu promptitudine, iar primarul Marius Stan a anunțat că se gândește la numirea unui „tehnocrat”: „Demisia a fost adusă și la cunoștința Adunării Generale a Acționarilor (AGA) din cadrul Calorgal. Consiliul de Administrație al societății va lua act, astăzi, de demisia directorului general. Căutăm cea mai bună soluție pentru ocuparea acestei funcții. Luăm în calcul și varianta unui tehnocrat”, a anunțat Marius Stan. 

Liberalii evită „cartoful fierbinte“

Funcția de director interimar la Calorgal ar urma să fie preluată de directorul tehnic al Calorgal, Mircea Ispas, care este membru al PNL. El ar putea deveni și director general sau să fie păstrat de primarul Marius Stan director interimar până în aprilie. Numai că liberalii nu sunt de acord ca Ispas să își asume răspunderea furnizării încălzirii centralizate:  „PNL este foarte ferm, nu își asumă nici un asemenea post. Dacă un membru al PNL  își va asuma această funcție i se va cere demisia. Personal îi voi cere demisia. Poate să aleagă: să fie membru al PNL sau să fie conducător al acestei unități”, ne-a declarat consilierul județean Ion Ștefan, care a mai adăugat: „la acest moment, PNL nu își asumă nicio funcție în executivul gălățean. Fiecare să-și ducă crucea!”. Bineînțeles că îndemnul din final îi era adresat primarului Marius Stan, ales în 2012 pe listele PNL și trecut la UNPR în baza ordonanței 55/2014.

Cele mai citite

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă