10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechScrisoare deschisă către Ponta: Trebuie să treceţi peste RESENTIMENTELE legate de votul...

Scrisoare deschisă către Ponta: Trebuie să treceţi peste RESENTIMENTELE legate de votul din noiembrie

Ovidiu Raeţchi, deputat PNL pentru Diasporă, i-a trimis, vineri, o scrisoare deschisă premierului Ponta în care îl sfîtuieşte că ar fi bine dacă ar trece peste “resentimentele legate de votul din noiembrie” şi, în calitate de lider al majorităţii parlamentare PSD-PC-PLR-UNPR, să urgenteze adoptarea legii votului prin corespondenţă, un “obiectiv legislativ solicitat imperativ de Diaspora“, se arată în scrisoarea publicată de agerpres.ro

CITEŞTE ŞI  Preşedintele Iohannis vrea urgentarea adoptării legii pentru VOTUL PRIN CORESPONDENŢĂ

România liberă publică integral, mai jos, scrisoarea deputatului Raeţchi

Domnule Prim-Ministru Victor Viorel Ponta,

Ca urmare a întârzierilor nepermise în privinţa dezbaterii şi adoptării unui proiect de lege care să reglementeze votul prin corespondenţă, fac un apel ferm la dumneavoastră, în calitate de lider al majorităţii parlamentare PSD-PC-PLR-UNPR, să nu mai tergiversaţi adoptarea acestui obiectiv legislativ solicitat imperativ de Diaspora. Vă reamintesc că PNL a iniţiat un proiect de lege exhaustiv şi sigur pe această temă în luna martie a acestui an, dar dezbaterea acestuia a fost amânată până acum de către parlamentarii coaliţiei guvernamentale pe care o conduceţi. Mai mult, nu aţi făcut niciun pas în direcţia susţinerii acestui proiect de lege, deşi după înfrângerea din alegerile prezidenţiale din luna noiembrie aţi afirmat că adoptarea votului prin corespondenţă reprezintă o prioritate şi aţi spus că propunerea legislativă a PNL este <<corectă şi de bun simţ>>”.

Cei peste 3 milioane de români care trăiesc şi muncesc în străinătate şi care reprezintă cel mai mare investitor de peste graniţe în economia României nu mai pot fi sfidaţi. În urmă cu câteva zile aţi primit o scrisoare deschisă de la mai multe asociaţii ale românilor din Italia, Spania, Marea Britanie, Belgia şi Israel, care vă solicitau acelaşi lucru pe care nu doriţi să-l auziţi: adoptarea votului prin corespondenţă. Dincolo de urgentarea punerii în aplicare a acestei soluţii legislative, vă solicit, de asemenea, începerea dialogului şi demararea acţiunilor necesare pentru alte trei măsuri cerute şi necesare pentru Diaspora. În primul rând, sunt necesare dezbateri la nivel instituţional care să pună bazele implementării votului electronic, la scurt timp după adoptarea celui prin corespondenţă, o soluţie mai sigură şi care nu ridică probleme de neconstituţionalitate, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu votul electronic în Europa. Apoi trebuie să treceţi peste resentimentele legate de votul din noiembrie şi să suplimentaţi secţiile de vot din străinătate, pentru că românii trebuie să aibă şi această opţiune în ziua votului. Nu în ultimul rând, Diaspora nu trebuie să devină o victimă “colaterală” a discursului legitim privind reducerea numărului de parlamentari: este inacceptabil ca 3 milioane de români să fie reprezentaţi doar de 6 parlamentari, pentru că astfel este încălcată norma constituţională de reprezentare.

Domnule Victor Ponta, nu mai puteţi continua să îi ignoraţi pe românii din străinătate şi să demonstraţi că nu aţi înţeles nimic din votul de pe 16 noiembrie. Este categoric necesar ca legislaţia electorală pentru Diaspora să fie adoptată până în toamnă, cu un an înainte de alegerile generale din 2016 şi acest lucru nu se poate face fără sprijinul majorităţii parlamentare pentru care sunteţi responsabil”.

CITEŞTE ŞI  Parlamentarii de Diaspora vor să discute cu preşedintele Iohannis despre problemele românilor din străinătate

Scrisoarea deputatului liberal vine la doar o zi după întâlnirea dintre preşedintele Iohannis şi cei şase parlamentari care îi reprezintă pe românii care locuiesc în străinătate.

 

 

Cele mai citite

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă