13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăTechSenator PSD, trimis în judecată de procurorii PÎCCJ. Ce acuzații i se...

Senator PSD, trimis în judecată de procurorii PÎCCJ. Ce acuzații i se aduc

Senatorul PSD Timotei Stuparu a fost trimis în judecată, de procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casației și Justiție (PÎCCJ) pentru că a angajat în mod fictiv un consilier la biroul său de parlamentar și a încasat salariul aferent postului respectiv, potrivit unui comunicat al Parchetului, citat de Mediafax

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Timotei Stuparu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual (două acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual (trei acte materiale), înşelăciune (două acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (două acte materiale) şi uz de fals (trei acte materiale).

Potrivit procurorilor, Stuparu, în exercitarea mandatului de senator, a completat în fals, la data de 30 aprilie 2013, datele de stare civilă ale persoanei vătămate D.E.I. semnând cu numele acesteia un înscris oficial „Notă” (act oficial fals) prin care încunoştiinţa Direcţia Resurse Umane din Senatul României despre rezilierea unui contract civil încheiat cu persona vătămată.

În acest context, el a completat, tot la data de 30 aprilie 2013 pe înscrisul sub semnătură privată „Declaraţie” rubrica referitoare la persoana vătămată în cauză şi a aplicat, în fals, semnătura acesteia la rubrica „Semnătura asiguratului”, înscris folosit la angajarea fictivă a acesteia în cadrul biroului său de parlamentar.

Înscrisurile astfel completate şi semnate au fost de natură să inducă în eroare un funcţionar public de la Direcţia Resurse Umane a Senatului României, care a semnat la rândul său documente prin care atesta angajarea persoanei vătămate D.E.I. în funcţia de consilier la biroul parlamentar al inculpatului, începând cu data de 1 mai 2015, context în care un funcţionar al Departamentului economic al instituţiei a întocmit statele de plată din 3, respectiv, 17 iunie 2013.

Pe baza documentelor întocmite în fals, Stuparu a obţinut pentru sine veniturile ce figurau ca drepturi salariale cuvenite persoanei vătămate D.E.I.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cele mai citite

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Starea de sănătate a lui Robert Fico este una “pozitivă”

Prognoza referitoare la evoluția stării de sănătate a premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat "este încurajatoare", a declarat sâmbătă ministrul slovac al...
Ultima oră
Pe aceeași temă