20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăTechUNPR fuzionează cu PMP

UNPR fuzionează cu PMP

UNPR fuzionează cu PMP, partidul condus de fostul preşedinte Traian Băsescu, a anunţat marţi liderul PMP. "Azi am finalizat un proces de negociere care durează de două săptămâni, un proces de fuziune între UNPR și PMP. Sunt destui parlamentari UNPR care au plecat la PSD, nu ne deranjează pentru că ne interesează (…) Săptămâna viitoare vom avea, ambele partide, congresele de fuziune", a declarat Traian Băsescu. Partidul va fi condus de Traian Băsescu, iar Valeriu Steriu, liderul UNPR;  va fi președinte executiv. Noua formațiune va avea patru prim-vicepreședinți: doi de la PMP și doi de la UNPR. 

Liderul PMP a precizat că fuziunea a fost aprobată cu unanimitate, iar denumirea viitoarei formaţiuni rămâne PMP. "Votul pentru fuziune a fost în unanimitate. În conformitate cu statutul nostru, am semnat cu domnul Steriu (liderul UNPR-n.r.) fuziunea. Partidul se va numi Mișcarea Populară, sigla rămâne cea a Mișcării Populare și imnul la fel", a spus Băsescu.

Practic, în acest fel, UNPR va dispare de pe scena politică, urmând să fie înghițit de PMP. 

Fostul președinte Traian Băsescu nu s-a arătat deranjat de plecarea unor parlamentari UNPR către PSD. "Sunt destui parlamentari UNPR care au plecat la PSD. Nu ne deranjează. Cea mai mare parte parlamentarilor care au rămas nu au opțiune PSD", a comentat Băsescu. 

Un element sensibil, care urmează a fi clarificat, este ce funcție sau ce rol va avea fostul președinte UNPR, Gabriel Oprea, în formațiunea rezultată după fuziune. Și la acest capitol, Băsescu are răspunsul pregătit. "Arătați-mi unul neonorabil. Gabriel Oprea nu mai este, Șerban Mihăilescu a demisionat din partid, nu văd nicio problemă, " a comentat Băsescu. 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă