20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăTechTăriceanu, despre partidul care l-a dat afară: PNL a devenit echipa politică...

Tăriceanu, despre partidul care l-a dat afară: PNL a devenit echipa politică a unor procurori

Călin Popescu Tăiriceanu, fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal, a declarat, miercuri, că PNL a devenit “echipa politică a unor procurori”, pentru că vrea să ajungă “cât mai curând la putere“. Şeful Senatului mai spune că “oamenii lui Băsescu au ucis orice urmă de liberalism din acest partid“, se arată într-un comunicat de presă.

Reacţia lui Cătălin Predoiu şi a PNL îmi arată că oamenii lui Băsescu au ucis orice urmă de liberalism din acest partid. În loc să apere drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, noul PNL susţine şi îi apără pe cei care le încalcă. PNL se înscrise astfel în tradiţia totalitară a lui Stalin pentru care nu poţi să faci omletă, fără să spargi ouă. Pentru PNL încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor este scuzabilă, atât timp cât scopul final este atins. Astăzi, scopul este accederea la Putere. PNL a devenit astăzi echipa politică a unor procurori, pentru că vrea să ajungă cât mai curând la Putere“, susţine Tăriceanu, informează Mediafax.

Tăriceanu a susţinut, în comunicat, care îşi propune să aducă “precizări suplimentare pentru a răspunde unor teze şi atacuri vehiculate în spaţiul public” în urma cererii sale de demitere a procurorului -şef al DNA şi a preşedintei ÎCCJ ca urmare a achitării pronunţate în cazul “Rarinca”, că acest caz “atrage atenţia asupra unor probleme ce tind să se generalizeze, nu izolate, privind nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în România”.

Este nevoie de cât mai mulţi oameni care au convingeri liberale, din spaţiul societăţii civile, care să atragă atenţia asupra acestor excese, înainte ca acestea să devină o regulă. Îmi exprim, de asemenea, speranţa că preşedintele Iohannis, reprezentantul ales al tuturor românilor, va susţine şi el acest punct de vedere“, a mai spus Tăriceanu.

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu i-a cerut marţi lui Tăriceanu să demisioneze, întrucât “comportamentul” său ” nu are nicio legătură cu funcția și atribuțiile unui președinte al Senatului României, ci cu atribuțiile unui servitor al mafiei, angajat la Ponta si PSD” şi pentru că Tăriceanu “nu mai reprezintă românii, ci este agentul activ al PSD și al lui Ponta în lupta acestora cu anticorupția, statul de drept și legile României”.

 

 

 

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă