UPDATE 17.44: Preşedintele Traian Băsescu a plecat de la berărie fără să facă declarații presei, relatează Mediafax.
Preşedintele a stat la o masă cu reprezentanţii PMP.
El a fost încadrat la un moment dat de Elena Udrea şi de Emil Boc. Aceştia au fost serviţi cu halbe de bere şi s-au fotografiat alături de oameni veniţi la restaurant sau reprezentanţi ai PMP.
Traian Băsescu a plecat de la berăria din Parcul Herăstrău după aproximativ o oră, fără a face declaraţii.
După plecarea lui Băsescu, au început să plece şi unii dintre reprezentanţii PMP care fuseseră prezenţi.
Liderul PMP Elena Udrea a declarat că Traian Băsescu le-a spus reprezentanţilor PMP că evenimentul organizat de ei duminică a fost "mult mai bun” decât lansarea lui Victor Ponta.
"A spus că a fost un adevărat eveniment pentru un candidat cu valori de dreapta şi că, dacă s-ar lupta şi ceilalţi candidaţi cu actuala guvernare aşa cum facem noi, cei de la Mişcarea Populară, aşa cum o fac eu, alături de domnul Boc, atunci cu siguranţă că şansele PSD de a ocupa toată ţara ar fi de pe acum zero", a susţinut Udrea.
Ea a mai spus că cei de la PMP l-au invitat pe preşedinte la această berărie. "Noi l-am invitat, pentru că ne-a sunat, ne-a felicitat pentru eveniment şi pentru tot efortul pe care-l facem să luptăm cu guvernarea Ponta, cu PSD. Şi l-am invitat să vină aici, pentru că suntem câteva zeci, sute chiar de susţinători ai domnului preşedinte", a afirmat Udrea.
Elena Udrea a mai spus că preşedintele Băsescu va fi prezent la lansarea programului ei politic pentru prezidenţiale.
—
Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit,duminică, după marșul PMP, cu Elena Udrea și Emil Boc, la o berărie din parcul Herăstrău, transmite Mediafax. Șeful statului s-a fotografiat alături de mai mulți clienți ai localului.
Secretarul executiv al PMP Vasile Gherasim a declarat, pentru Mediafax, că reprezentanţii PMP l-au invitat pe preşedintele Traian Băsescu, după marşul organizat duminică de PMP în Capitală, "la o cafea".
"Noi, cei de la PMP, l-am invitat pe preşedinte să bea o cafea cu noi. Suntem cam o sută de militanţi ai partidului veniţi de la marş aici", a precizat Vasile Gherasim.
La sosire, Traian Băsescu s-a fotografiat alături de numeroşi clienţi ai berăriei şi a stat de vorbă cu aceştia.
PMP a orgnizat, duminică, un marş, de la Sala Palatului la Piaţa Victoriei, unde Elena Udrea şi alţi lideri PMP şi PNŢCD au susţinut discursuri, susţinând candidatura acesteia la alegerile prezidenţiale.