14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechTraian Băsescu îl atacă pe Klaus Iohannis

Traian Băsescu îl atacă pe Klaus Iohannis

Președintele Mișcării Populare (MP), Traian Băsescu, a catalogat declarațiile președintelui Klaus Iohannis cu privire la criza refugiaților drept ”demagogice și propagandiste”. De asemenea, Băsescu a precizat că, în opinia sa, România trebuie să se opună, ca stat suveran, deciziei UE privind cotele de refugiați. 

Astfel, Băsescu a criticat afirmațiile șefului statului de la Bratislava referitoare la atentatele de la Paris și cotele de refugiați. 

"În afară de a fi o declarație demagogică este și propagandistică. Să fii un demagog propagandist este mai mult decât să fii un simplu demagog. Eu am văzut declarația președintelui României. Spune:'România nu-i va supraveghea pe musulmani'. Păi nu a pus nimeni problema supravegherii musulmanilor care trăiesc de secole pe teritoriul României, în mod deosebit în Dobrogea. Aceia sunt integrați, sunt parte a corpului națiunii române, cu valorile lor pe care le-au adaptat la realitățile României. Aici vorbim despre cu totul altceva, despre riscuri de securitate pe fond, pe termen scurt și mediu, și vorbim de fibra creștină a Europei pe termen lung", a precizat Traian Băsescu, la B1 Tv. 

În opinia sa, soluția privind cotele de refugiați impuse de UE statelor membre este respectarea tratatelor europene în vigoare, indiferent de costuri. 

"Aici e o chestiune care ține de tratate. Nu există o asemenea posibilitate prin Tratatul consolidat al UE sau prin Tratatul de aderare a României la UE, nu există varianta să ni se repartizeze cote de refugiați. În această situație, înainte de orice, eu, ca stat suveran, spun: nu. Îmi asum toate obligațiile care decurg din tratatele europene la care sunt parte și spun: nu. Cu atât mai mult cu cât nu sunt parte a Schengen-ului, nu eu am spus veniți la mine. Pe mine m-ați refuzat să intru în Schengen, deci nu sunt bun. (…) E nevoie de o decizie a Parlamentului. (…)", a arătat Băsescu. 

În ceea ce privește costurile de politică externă ale unei astfel de decizii, fostul președinte a spus: "Pot fi costuri, dar este un moment în care ni se cere încălcarea tratatelor și în această situație prefer să rămân în tratate și să-mi asum niște costuri politice". 

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a susținut că, în varianta în care țara noastră va prelua cotele de refugiați impuse de la Bruxelles, ''se mărește enorm riscul să se producă'' un atentat terorist. 

"Serviciile de securitate românești sunt foarte bine puse la punct, dar a primi un grup de islamiști din zonele din care vin (…), care sunt educați în spiritul disprețului pentru creștinism și pentru regulile noastre, reprezintă un risc suplimentar", a explicat președintele MP. 

Potrivit acestuia, ce se întâmplă zilele acestea în Europa reprezintă ''un succes enorm al terorismului plantat deja pe teritoriul Uniunii Europene". 

"A tensionat la maxim structurile de securitate ale statelor europene, în mod deosebit vest-europene. Orice hârtie aruncată într-o gară declanșează evacuări. (…) S-a ajuns la exagerări din cauza tensiunii enorme. (…) După mine serviciile de securitate se simt depășite de riscuri", a mai spus Băsescu. 
 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă