19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăTechUDMR menține nominalizarea Rozaliei Biro pentru postul de ministru al Culturii

UDMR menține nominalizarea Rozaliei Biro pentru postul de ministru al Culturii

UDMR menţine nominalizarea Rozaliei Biro pentru funcţiile de vicepremier şi ministru al Culturii, a precizat, vineri, pentru Mediafax, Biroul de presă al Uniunii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referitor la nominalizările transmise de premier pentru funcţiile de ministru al Culturii şi ministru delegat al Bugetului, că le consideră "nepotrivite"", ceea ce nu înseamnă că astăzi le-a şi respins.

El a precizat că îi transmite public premierului Victor Ponta "rugămintea ca, până marţi – miercuri, poate se gândeşte la alte soluţii" privind nominalizările pentru Cultură şi Buget, "care să fie reprezentative pentru Guvernul României".

Traian Băsescu a declarat, explicând de ce consideră nepotrivită nominalizarea Rozaliei Biro la Ministerul Culturii, că nu ar vrea ca ministrul Culturii din România să fie urmărit de poveștile cu copiii bipezi, care arată neînțelegerea deplină a limbii române.

"De la dânsa (Rozalia Biro – n.r.) am aflat şi a aflat toată România că nu are niciun biped în familie şi, de asemenea, am aflat tot de la dânsa zilele acestea că în România se nasc tot mai puţini bipezi. Cred că avem o problemă complicată, de neînţelegere perfectă a limbii române pentru un membru al Guvernului", a declarat, râzând, preşedintele Traian Băsescu, explicând de ce i se pare nepotrivită propunerea premierului pentru Ministerul Culturii.

"Ministerul Culturii nu este un minister care să aibă foarte mulţi bani. Dar este un minister care lucrează cu intelectualitatea din România, cu creatorii din România. Iar cultura românească este, zic eu, în proporţie de circa 90% o cultură de limbă română", a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că a apreciat miniştri ai UDMR precum Marko Bela sau Kelemen Hunor, ezitarea sa neavând de-a face cu faptul că Biro "provine din minoritatea maghiară".

"N-aş vrea ca ministrul Culturii din România să fie urmărit de poveştile cu copii bipezi din familie sau de pe întinsul patriei, care arată o neînţelegere deplină a limbii române", a precizat Traian Băsescu, adăugând că Ministerul Culturii i se pare "unul din cele mai sensibile ministere", cu "o puternică şi stabilă componentă de reprezentare a culturii româneşti".

El şi-a exprimat speranţa că premierul Victor Ponta va discuta cu UDMR pentru că partidul are foarte mulţi oameni de cultură care "i-ar putea reprezenta cu cinste pe această funcţie".

Băsescu a mai spus că nu ar fi avut "nicio ezitare" dacă Rozalia Biro ar fi fost nominalizată la Transporturi, deoarece este economist şi are experienţă în administraţia locală.

"La Cultură însă am ezitări. Îmi închipui dialogul lui Pleşu cu această doamnă, sau al lui Liiceanu. Sau al unui sculptor care vrea să facă o statuie ecvestră: e biped sau patruped calul", a declarat Băsescu.

Senatorul UDMR Rozalia Biro, președintele CRU al Uniunii, este propunerea premierului Victor Ponta pentru funcțiile de vicepremier și ministru al Culturii în locul lui Kelemen Hunor, care a anunțat că demisionează din Guvern.

Premierul Victor Ponta a declarat vineri că îşi menţine propunerile ca Rozalia Biro şi Claudiu Manda să fie miniştri şi că va înainta alte nume doar dacă preşedintele le respinge pe cele actuale, argumentând că declaraţiile lui Băsescu nu au nicio valoare şi nu vrea să comenteze afirmaţii "de cârciumă".

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă