10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechUDMR vrea alegeri pe 11 decembrie

UDMR vrea alegeri pe 11 decembrie

UDMR a propus, la discuțiile cu Guvernul, ca alegerile parlamentare să fie organizate în 11 decembrie, a declarat, marți, pentru AGERPRES, președintele Uniunii Kelemen Hunor.

"Eu am avut o discuție cu Dacian Cioloș la începutul verii și cei de la Guvern ne-au trimis și nouă și tuturor liderilor de partide o analiză și două propuneri: 4 decembrie și 11 decembrie. Eu, când am discutat la începutul verii cu domnul Cioloș, am spus că, din punctul nostru de vedere, dacă nu se poate mai repede, nu se poate în noiembrie, nu se poate într-un anotimp mai blând, atunci 11 decembrie este data la care se pot organiza alegerile. 4 decembrie nu e o soluție bună, fiindcă va fi un weekend lung, ținând cont de 1 decembrie și de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae și de Ziua Națională și, probabil, asta ar însemna o prezență foarte scăzută la vot și nu este în interesul nimănui să avem o prezență foarte scăzută. De aceea, noi am spus 11 decembrie. Acum să vedem ce decide Guvernul, dar prea multe variante nu sunt, prea multe soluții nu sunt, din păcate", a afirmat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a adăugat că, dacă nu va fi revizuită Constituția, se va ajunge ca, în anul 2020, alegerile să fie organizate în 24 decembrie, de Crăciun, arătând că sunt prevăzute termene care trebuie respectate.

"Din acest punct de vedere iarăși România se trezește după 27 de ani că nu este în stare să găsească o soluție echilibrată. Noi, încet, încet, vom face alegerile în 2020, dacă nu reușim să amendăm Constituția, vom face alegerile pe 24 decembrie, de Crăciun, nu avem încotro. Eu când am intrat în politică, în anul 2000, când am participat pentru prima dată la alegeri, alegerile erau în octombrie, dar tot se împinge către o altă dată pentru că așa scrie în Constituție, sunt niște termene legale de care trebuie să ții cont", a explicat președintele UDMR.

Potrivit acestuia, UDMR își menține opinia că data alegerilor trebuie să fie 11 decembrie și că materialul Guvernului referitor la cadrul legislativ este corect.

"Nu știu dacă vom mai avea discuții. Eu am spus ce aveam de spus premierului, am văzut și materialul lor, e un material corect din punct de vedere al cadrului legislativ și prea multe opțiuni nu sunt. Am spus și atunci că 11 decembrie ar fi data și în continuare susțin acest lucru", a subliniat Kelemen Hunor.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă