10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăTechVaslui: Peste 200 de aleși locali au migrat la PSD

Vaslui: Peste 200 de aleși locali au migrat la PSD

Peste 200 de aleşi locali din judeţul Vaslui, din care 22 de primari, majoritatea de la PNL, au trecut la PSD în baza Ordonanţei 55, transmite Mediafax. Astfel, PSD are în Vaslui 66 din cei 86 de primari, în timp ce PNL mai are doar șapte din cei 22 de primari aleși în 2012.

Potrivit situaţiei centralizate de către PSD, un număr de 181 de consilieri locali, 22 de primari şi doi consilieri judeţeni au devenit social-democraţi. Astfel, un număr de 205 aleşi locali, ceea ce reprezintă aproape o cincime din totalul consilierilor şi primarilor, au semnat adeziunea la PSD. În aceste condiţii, partidul lui Victor Ponta are acum în Vaslui 48 de majorităţi în consiliile locale şi cel judeţean, faţă de 18 câte avea până la intrarea în vigoare a Ordonanţei 55/2014, având 53,29 la sută din numărul total de aleşi locali din judeţ,

"Migraţia este un fenomen străvechi. De-a lungul timpului, printr-un anumit loc, au trecut numeroase triburi, populaţii, persoane şi alte forme de organizare umană. Iată de ce acum nu trebuie să ne mirăm foarte mult că fenomenul migraţiei a atins şi primarii şi consilierii locali sau judeţeni. Noi nu am acaparat pe nimeni. Cu totul şi cu totul întâmplător, primarii care făceau parte din fenomenul migrator s-au stabilit şi la noi”, explică preşedintele social-democraţilor vasluieni, Dumitru Buzatu, migraţia aleşilor către PSD.

Marele perdant al Ordonanţei 55/2014 în judeţul Vaslui este PNL. Din cei 279 de aleşi locali pe care liberalii îi aveau până la sfârşitul lunii august, 105 au plecat către alte partide, majoritatea la PSD. Cu 22 de primari după alegerile din iunie 2012, un număr record la nivelul judeţului în istoria post-decembristă, PNL a rămas cu şapte primari, 14 devenind social-democraţi şi unul liberal reformator.

"Este o formă de a face politică, specifică disperării lui Ponta, şi asta se va întoarce împotriva sa. Cei care au plecat din PNL au probleme în comunităţile lor şi din acest punct de vedere îi înţeleg. Însă, nu asta este rezolvarea. Politic, vor pierde”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX preşedintele Filialei Teritoriale Vaslui a PNL, Florin Ciurariu.

Cu doar 11 primari la nivelul judeţului la alegerile locale din urmă cu doi ani, PDL a mai rămas cu şapte, ceilalţi patru migrând către PSD. În ceea ce priveşte consilierii locali şi judeţeni, democrat-liberalii au pierdut 55 de aleşi, rămânând cu 208 consilieri, la o treime faţă de PSD şi cu 34 mai mult decât PNL.

"Fiecare doarme aşa cum îşi aşterne. Din punct de vedere politic, aceşti tovarăşi care au plecat nu vor mai fi niciodată primiţi în noul PNL, iar uşa mea este închisă definitiv pentru aceşti domni. Lui Buzatu (n.r. – preşedintele PSD Vaslui) îi transmit să-şi bată joc de ei aşa cum merită”, este mesajul preşedintelui PDL Vaslui, Dan Marian.

În ceea ce priveşte celelalte formaţiuni, UNPR a mai câştigat un primar pe lângă singurul pe care-l avea, în timp ce PPDD a pierdut ambii primari, cel din oraşul Murgeni înscriindu-se în PSD, iar cel de la Poieneşti semnând adeziunea la partidul lui Gabriel Oprea.

De asemenea, cei doi primari de la PER şi PRM s-au înscris în PSD, iar singurul edil independent ales în iunie 2012, cel de la Huşi, s-a înscris în PSD.

Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă