16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechVictor Ponta: Dragnea și Băsescu sunt identici. Sunt doi oameni inteligenți, care-și...

Victor Ponta: Dragnea și Băsescu sunt identici. Sunt doi oameni inteligenți, care-și folosesc inteligența într-un sens negativ

Fostul premier al României, deputatul Victor Ponta, l-a acuzat pe șeful PSD, Liviu Dragnea, că a transformat fomațiunea într-un partid „de tip latino-american”. Totodată, el a opinat că liderulsocial-democraților și fostul președinte al României, Traian Băsescu, „sunt identici”.

 „Eu cred că PSD, sub conducerea lui Dragnea, a devenit un partid politic latino-american (…) Eu vorbesc de un model în care te duci doar la o categorie socială şi îi jecmăneşti pe ceilalţi. Nu, domnule, eu vreau să-i ridic pe ceilalţi, nu să rămână săraci ca cei din Teleorman, ca să mă voteze pe mine. Nu, eu vreau să fie bogaţi”, a spus Victor Ponta, luni seara, la Realitatea TV.

Deputatul a precizat că viitoarea sa formațiune nu va vota în Parlament împotriva tuturor măsurilor iniţiate de Guvernul Tudose, întrucât, pentru că nu se va afla în opoziţie faţă de PSD, ci faţă de Liviu Dragnea.

„Nu este o opoziţie la PSD, este o opoziţie la Liviu Dragnea care duce o politică populistă latino-americană care va duce la un dezastru într-un număr scurt de ani”, a adăugat el.

Totodată, fostul premier al României a afirmat că șeful PSD s-a tranformat în Traian Băsescu.

„Dragnea și Băsescu sunt identici. Dragnea e acum, în sfârșit, Băsescu. A pus mâna pe partid. Sunt doi oameni inteligenți care-și folosesc inteligența într-un sens negativ”, a mai spus el.

Victor Ponta a afirmat, pe 23 iulie că în luna septembrie va lua o decizie legată de viitorul său în politică, precizând că vrea să înfiinţeze un nou partid, „un start-up”.

„În septembrie voi lua o decizie legată de modul în care îmi desfăşor activitatea politică pentru că mai am încă trei ani şi jumătate de deputat şi pentru că părerea mea şi a celor cu care vorbesc este că pot să am un cuvânt de spus în politică şi, în special, încercând să-i aducă alături de mine pe cei care, ca şi mine, au votat PSD, au votat ALDE – nu PNL că nu cred că o să conving penelişti – şi care acum sunt foarte dezamăgiţi. Sunt asemenea oameni şi sunt foarte mulţi”, a declarat Victor Ponta.

Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă