10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechVIDEO. Purtătorul de cuvânt al PSD, despre acuzația DNA privind distrugere de...

VIDEO. Purtătorul de cuvânt al PSD, despre acuzația DNA privind distrugere de probe, în dosarul OUG 13: E doar un zvon, nu avem niciun fel de date despre acest lucru. Trebuie clasată cât mai repede, pentru ca Guvernul să își continue treaba

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a făcut o serie de precizări, luni, după ce Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat declinarea dosarului Ordonanței 13 la Parchetul General.

Întrebat despre acuzația de distrugere de probe, acuzație adusă de DNA, luni, în motivarea deciziei de a declina dosarul Ordonanței 13 la Parchetul General, Adrian Dobre a răspuns:  „PSD nu poate să facă o evaluare a unei anchete în curs. Vom vedea care sunt probele sau care sunt detaliile pe care le oferă Justiția din acest punct de vedere. Nu știm care sunt lucrurile interne din Ministerul Justiției. Deocamdată faptul că DNA a trimis acest dosar mi se pare un gest oarecum firesc. Ordonanța 13, știți foarte bine și conform sentinței sau a punctului de vedere foarte clar pe care l-a avut Curtea Constituțională a fost legală și temeinică. Punctul de vedere al PSD este același cu al Curții Constituționale, deci cred că lucrurile vor fi lămurite cât mai repede, pentru că această discuție despre abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe – pentru că, de fapt, despre asta se discută – trebuie clasată cât mai repede, pentru ca Guvernul trebuie să își continue activitatea cu motoarele la maxim”.

În ceea ce privește acuzația de distrugere a unor probe, purtătorul de cuvânt al PSD a precizat că va da declarații despre acest subiect dacă va fi cazul. „E doar un zvon, nu avem niciun fel de date despre acest lucru”.

Procurorii anticorupție au acuzat Ministerul Justiției că a distrus avizul negativ primit de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, privind modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală, în dosarul privind modul în care a fost emisă Ordonanța 13. Totodată, Direcția Națională Anticorupție a anunțat că a clasat plângerea privind infracțiunea de folosire a influenței ori autorității ca persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, pentru că nu au găsit indicii care să confirme acuzația și că a declinat celelalte cinci infracțiuni descoperite către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 


După întocmirea proiectului de Ordonanță de Urgență, Ministerul Justiției a primit avize negative de la majoritatea instituțiilor din domeniul judiciar, atât legate de fondul proiectelor, cât și în legătură cu intenția  promovării prin OUG, în sensul că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a justifica urgența. Și specialiștii din cadrul Ministerului Justiției au întocmit șase note prin care exprimau critici la adresa proiectelor amintite. 

 


 

 

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...
Ultima oră
Pe aceeași temă