11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăTechVoiculescu: Simt că misiunea mea e departe de a se fi încheiat

Voiculescu: Simt că misiunea mea e departe de a se fi încheiat

Dan Voiculescu afirmă, într-o postare pe blog, transmisă din închisoare că "ura lui Băsescu" îl face "mai puternic, mai demn, mai curajos".

"În ultima perioadă m-am gândit, în mod egoist, la mine. Însă gândindu-mă la mine, fără să vreau am ajuns să mă gândesc la voi, la familia mea. Dar aceste gânduri îmi aparțin si nu este cazul să le fac publice. Am noroc de foarte multă iubire – pe care o simt cu toată ființa mea – din partea familiei. De asemenea, mă simt norocos că am puterea să nu fiu afectat de ura vrăjmașilor. În schimb, după ce am stat de vorbă cu voi, cei dragi din familia restrânsă, familia mare și familia foarte mare, am ajuns cu gândul la ticăloși, ființe fără onoare, invidioși și răzbunători. Ura lui Băsescu mă face mai puternic, mai demn, mai curajos", spune fondatorul PC.

Dan Voiculescu susține că toate afacerile sale au fost transparente și a încercat să contribuie la dezvoltarea țării.

"Întorcându-mă la mine, m-am gândit la rezultatele muncii mele care au fost întodeauna la vedere, transparente oricând, pentru oricine. Sute de milioane de euro taxe și impozite plătite la stat (conform datelor disponibile pe site-ul ministerului de finante – 326 de milioane de euro numai în ultimii 10 ani), zeci de mii de locuri de muncă în companiile pe care le-am fondat, cel mai puternic grup românesc de presă urmărit zilnic de cca 10 milioane de români, fundații cu scop umanitar dar și cu scopul promovării inteligenței și performanței tinerilor (5.000 de tineri talentați sustinuți de Fundația pentru Dezvoltarea Româaniei). Evident însă că cea mai mare realizare rămâne Familia, copiii mei minunați, nepoții mei dragi și prietenii mei de suflet (unii dintre ei ca și copiii sau frații mei)", spune Dan Voiculescu.

Trecând în revistă ceea ce el consideră a fi meritele sale și sprijinul de care se bucură din partea celor apropiați, Voiculescu a ajuns la următoarea concluzie: "Simt că misiunea mea e departe de a se fi încheiat. Am îndeajuns de multe resurse interioare pentru a gândi și concretiza lucruri".

Cele mai citite

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă