5.2 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialConstanța: Cum a ajuns iarăși gigacaloria subiect de campanie electorală

Constanța: Cum a ajuns iarăși gigacaloria subiect de campanie electorală

În Constanța, prețul gigacaloriei este unul dintre cele mai mari din țară, motiv suficient pentru ca acest subiect să fie exploatat în campania electorală, într-un mod sau altul. Primarul Radu Mazăre și consilierii locali au hotărât, de câțiva ani, să adopte un model unic printre orașele mari din România: nu subvenționează gigacaloria, ci acordă ajutoare de încălzire persoanelor sărace.

Coincidență sau nu, în această perioadă de campanie electorală primarul a anunțat că a crescut cu 10% subvenţia la încălzire şi că vor fi mai mulţi beneficiari. Cu un singur amendament: facilităţile sunt valabile doar în 2014. Astfel, persoanele care primeau subvenţie până acum vor plăti cu 10 la sută mai puţin pentru căldură în 2014, iar acestora li se adaugă de acum şi cei care câştigă 1.800 de lei pe membru de familie sau 2.100 de lei pentru persoanele singure. “Discutăm numai despre subvenţia din 2014, ca să fie clar, noiembrie şi decembrie, când factura la încălzire o să scadă cu 10 la sută pentru cei care sunt persoane singure şi au venit de până în 2.100 de lei şi pentru familiile care au venitul pe membru de familie până în 1.800 de lei”, a subliniat Radu Mazăre. El a susţinut că decizia rămânerii acestei subvenţii sau chiar a creşterii în 2015 depinde de acţiunile pe care municipiul Constanţa le deţine la Administraţia Porturilor Maritime Cons­tanţa.

Nu se știe ce aduce 2015

“Despre ce se va întâmpla anul viitor depinde de foarte multe lucruri. Ştiţi că PNL şi PDL au atacat şi au şi obţinut la Curtea Constituţională anularea legii prin care Consiliul Local are 20 la sută din port, bani de unde şi acordăm subvenţii. Au obţinut această anulare pe motiv că legea a fost prost făcută pentru că în ea scria că se dau procentele către Consiliul Local, şi nu către municipiul Constanţa, o chichiţă. Noi putem să dăm subvenţia anul ăsta pentru că am încasat dividendele pe anul trecut, pe 2013, dar la anul nu vom mai avea ce încasa pentru anul 2014, ca atare va trebui să diminuăm bugetul să vedem unde umblăm, inclusiv la subvenţie”, a susţinut primarul Constanţei. El a mai spus că Parlamentul poate modifica legea respectivă în 45 de zile, aşa cum a precizat Curtea Constituţională că este necesar, dar că doreşte ca, în loc de 20 la sută din acţiuni, municipalitatea să primească 33 la sută din acţiuni. El a mai spus că va avea o discuţie şi cu premierul Victor Ponta, pentru ca municipiul Constanţa să primească 33 la sută din acţiunile de la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa: “O să am o discuţie să văd dacă în reformularea legii o să trecem 20 la sută sau 33 la sută. Dacă mă întrebaţi pe mine, probabil 33 la sută o să trecem. Zilele astea merg eu la Bucureşti ca să discut. El o să vină în Constanţa între tururi”. Primarul Constanţei a mai susţinut că în cazul în care municipiul va primi 33 la sută din acţiunile APMC, atunci, pe lângă această reducere de 10 la sută la factură pentru persoanele subvenţionate în 2015, se va adăuga încă una de 15 la sută. Dacă însă municipiul Constanţa nu va mai primi nici cele 20 la sută din acţiuni pe care le deţinea la port, atunci reducerea de 10 la sută va dispărea în 2015, urmând să rămână reducerile acordate în iarna trecută.

Portul, o nucă tare

Radu Mazăre a promis în campanie că va obține 51% din acțiunile portului, acest lucru nu s-a întâmplat, în ciuda unui guvern condus de colegii săi de partid.

În 2008, când Ministerul Transporturilor era condus de PNL, care se opunea ideii, s-a reușit trecerea a 20% din acțiuni în numai opt luni. O parte dintre inițiatorii legii de atunci au probleme mai importante decât portul. Alexandru Mazăre, fratele primarului, este cercetat penal pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. Și cei care au cerut prin lege 51% din acțiuni par să aibă probleme mai importante. Manuela Mitrea urmărește cu interes dosarul soțului său, condamnat la doi ani cu executare, în primă instanță. Nicolae Moga, un alt inițiator, este ocupat cu campania electorală a PSD în Constanța.

Cele mai citite

Ciucă și Ciolacu le prezintă filialelor din București candidatul unic. Cel mai probabil este Cîrstoiu. Se așteaptă reacția Gabrielei Firea

Liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, se întâlnesc, marți dimineață, cu liderii filialelor din București ale ambelor partide, pentru a le...

Rusia cere Germaniei să recunoască drept genocid asediul Leningradului

Rusia a transmis Germaniei o "notă" în care cere ca asediul asupra orașului Leningrad, din timpul celui de-al doilea Război Mondial, să fie recunoscut...

Ciucă și Ciolacu le prezintă filialelor din București candidatul unic. Cel mai probabil este Cîrstoiu. Se așteaptă reacția Gabrielei Firea

Liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, se întâlnesc, marți dimineață, cu liderii filialelor din București ale ambelor partide, pentru a le...
Ultima oră
Pe aceeași temă