12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialIliescu a votat pentru un băiat tânăr

Iliescu a votat pentru un băiat tânăr

Ion Iliescu a declarat, la ieșirea din secţia de votare de la Liceul "Jean Monnet", că a pus ștampila păe buletinul de vot pentru un băiat tânăr.

"Acum este acea schimbare de generaţie şi eu sper ca un băiat tânăr să vină în această funcţie de şef al statului, de preşedinte al României. Este noua generaţie de politicieni, noua generaţie de oameni responsabili la toate nivelurile. Sper ca această întinerire a conducerii ţării şi a conducerii structurilor noastre pe verticală să dea o vigoare nouă, un nou dinamism al dezvoltării viitoare", a declarat Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, după ce votat, scrie Mediafax.

El a rememorat alegerile din 1990, când a candidat şi el, arătând că acelea au fost primele alegeri într-adevăr libere.
"Suntem la al şaptelea rând de alegeri, sunteţi tineri, nu aţi trăit în 1990, alea au fost primele alegeri. 86% prezenţă a electoratului la vot, a fost o prezenţă uriaşă şi au fost trei contracandidaţi cu cei doi oameni onorabili Radu Câmpeanu şi domnul Raţiu, din partea PNL şi PNŢCD. (…) Era o noutate, era premieră naţională când aveau loc, după mulţi ani dinainte de război şi atunci cu limitele respective, deci primele alegeri într-adevăr libere, când toată populaţia a participat cu dăruire", a povestit Ion Iliescu.

El a adăugat că lucrurile au evoluat acum într-un stadiu mai aşezat şi cu problemele specifice acestei perioade, mai arată sursa citată.

"Lucrurile au evoluat, acum ne aflăm într-un stadiu eventual pe de o parte mai aşezat, dar pe de altă parte problemele specifice acestei perioade. Am intrat în UE, în NATO, în rândul lumii, adică ne aflăm într-un alt stadiu al evoluţiei soecietăţii româneşti şi trebuie să ştim să valorificăm aceste prilejuri pe care ni le oferă condiţiile actuale", a adăugat Iliescu.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă