13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialIohannis: Da, am șase case, dar Ponta are șapte

Iohannis: Da, am șase case, dar Ponta are șapte

Candidatul Alianței Creștin Liberale (ACL) la Președinție, Klaus Iohannis, acuză PSD că "a pornit o campanie mizerabilă" împotriva sa. El a afirmat, luni seară, la Realitatea tv, că PSD îl acuză că are șase case, în condițiile în care principalul său contracandidat, Victor Ponta, deține șapte case.

"PSD mă acuză pe mine că am șase case. Da. Așa este! Sunt trei case și trei apartamente. Mi le-am cumpărat împreună cu soția din banii noștri. Ceea ce în mod interesant nu spune PSD și nici domnul Ponta e că domnia sa are șapte case, din care doar trei sunt declarate. Ar fi, bănuiesc, și aceasta o temă de campanie interesantă", a susținut Iohannis.

Reprezentantul ACL și-a exprimat nedumerirea cu privire la afirmațiile social-democraților despre averea sa imobiliară, subliniind că nu știe "de ce PSD consideră că este o problemă să ai ceva".

În opinia liderului liberal, PSD ar trebui să analizeze de ce românii nu își permit mai mult. Iohannis a acuzat actualul Guvern că "lucrează foarte ineficient". "În loc să avem o economie în creștere și să aibă toată lumea un venit în creștere, noi avem o economie în recesiune tehnică și nu reușim să facem față creșterilor de prețuri", a adăugat el. 

Cele mai citite

Cetățeanul afgan care a rănit doi polițiști de frontieră, arestat pentru 30 de zile

Bărbatul din Afganistan, în vârstă de 22 de ani, care a rănit, în noaptea de 1 mai, doi poliţişti de frontieră, a fost arestat...

Mesajul Nataliei Intotero de Ziua Națională a Tineretului. Ministrul anunță că peste 15000 de tineri vor merge gratuit în tabără

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, care este sărbătorită pe data...

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut în luna aprilie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă