12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialKlaus Iohannis: Am toată încrederea în justiție. Orice decizie trebuie respectată

Klaus Iohannis: Am toată încrederea în justiție. Orice decizie trebuie respectată

Klaus Iohannis, candidatul ACL la funcţia de Preşedintel al României, a declarat despre judecarea dosarului de incompatiblitate ce îl vizează că se bucură de faptul că se fixează un termen rapid pentru a rezolva ”o temă care e în mod fals folosită” de către contracandidații săi la prezidențiale, el subliniind că orice decizie a justiției trebuie respectată, infformează Mediafax.

Iohannis menționează consideră că este nevoie din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție de o soluție cât mai rapidă la această speță, mai ales din respect pentru cei peste două milioane două sute de români care au ales să îl sprijine în această campanie electorală. ”Am toată încrederea în justiția din România, iar orice decizie a justiției trebuie respectată. Ca și până acum, voi răspunde cu promptitudine la orice apel sau solicitare a instanței de judecată”, mai declară Iohannis.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit primul termen, în 25 septembrie, în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, în care Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, instanţa supremă urmând să dea o decizie definitivă.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate  anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă