9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialKlaus Iohannis: Decizia ÎCCJ, normală și în concordanță cu noul Cod de...

Klaus Iohannis: Decizia ÎCCJ, normală și în concordanță cu noul Cod de Procedură Civilă. Candidatura mea este fermă și definitivă

Klaus Iohannis a declarat că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este normală și în concordanță cu noul Cod de Procedură Civilă şi că înseamnă, de fapt, că un termen pentru judecarea pe fond a recursului ANI va fi stabilit în intervalul următor, în acest moment neexistând nicio stare de incompatibilitate în privinţa sa, iar candidatura e fermă și definitivă, informează Mediafax.

Klaus Iohannis menţionează că în acest moment nu există nicio stare de incompatibilitate în ceea ce îl privește şi că singura hotărâre a unei instanțe referitoare la această speță este cea a Curții de Apel Alba, conform căreia raportul ANI a fost invalidat. "Tocmai din acest motiv, am toată încrederea că oricare altă instanță de judecată s-ar pronunța în acest caz, soluția va rămâne neschimbată", adaugă el.

"Din respect pentru români, mi-aș fi dorit totuși ca această speță să fi fost lămurită definitiv înainte de debutul campaniei pentru prezidențiale pentru a nu putea fi folosită de către contracandidații mei ca temă de atac, în lipsă de alte argumente. Vreau o confruntare electorală bazată pe proiecte, pe programe concrete și nu o bătălie viciată de subiecte false, irelevante pentru cetățeni", subliniază Iohannis.

El arată totodată că este la dispoziția justiției pentru că nu are nimic de ascuns și nu se teme de nimic. "Sunt nevinovat, am câștigat în prima instanță, la Curtea de Apel Alba, și nu am niciun motiv să cred că Înalta Curte de Casație și Justiție va da un alt verdict", mai spune Klaus Iohannis.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare. Decizia a fost contestată de ANI la instanţa supremă.

Cele mai citite

Închisoare cu suspendare pentru trei activiști climatici care au vopsit cu spray portocaliu Poarta Brandenburg

Un tribunal din Germania i-a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pe trei activişti climatici care au împroşcat cu spray portocaliu coloanele...

Zi perfectă pentru românce la Madrid! Irina Begu și Jaqueline Cristian au obținut victorii importante

Irina Begu s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1.000 de la Madrid, în timp ce Jaqueline Cristian a reuşit să acceadă pe...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...
Ultima oră
Pe aceeași temă