9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialMAI a eliberat peste 16.000 de acte de identitate sâmbătă

MAI a eliberat peste 16.000 de acte de identitate sâmbătă

Ministerul Afacerilor Interne a eliberat peste 16.000 de acte de identitate în cursul zilei de sâmbătă, iar serviciile de evidență a persoanelor au program de lucru şi duminică, până la ora 21.00, pentru a veni astfel în ajutorul celor care vor să voteze.

"În contextul măsurilor luate de Ministerul Afacerilor Interne în sprijinul cetățenilor care vor să meargă la vot, dar nu dețin acte de identitate valabile, serviciile de evidență a persoanelor din întreaga țară și-au modificat programul de lucru și inclusiv astăzi (duminică – n.r.), se pot obține documente de identitate până la ora 21.00. Serviciile de evidență a persoanelor au eliberat acte de identitate și în cursul zilei de ieri (sâmbătă – n.r.), când, la nivel național peste 16.000 de cetățeni și-au obținut documentele de identitate", a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, scrie Mediafax.

Oficialul MAI a mai precizat că, în conformitate cu Planul general de măsuri aprobat de vicepremierul Gabriel Oprea, angajații serviciilor de evidenţă a persoanelor s-au deplasat în ultimele două săptămâni, cu staţia mobilă, în localităţile izolate sau aflate la distanţe mari faţă de birourile de evidență.

Potrivit Monicăi Dajbog, au fost organizate aproape 300 de astfel de acțiuni, fiind eliberate acte de identitate pentru 1.346 de persoane cu drept de vot.

Cele mai citite

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...
Ultima oră
Pe aceeași temă