12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialSTUTTGART: Românii stau la cozi de un kilometru să voteze

STUTTGART: Românii stau la cozi de un kilometru să voteze

Mii de români stau la coadă, duminică după-amiază, în faţa secţiei de votare deschise la consulatul onorific din oraşul german Stuttgart, unde aşteaptă pe două rânduri care se întind pe câte un kilometru, unul fiind destinat celor care au venit cu copiii, relatează Mediafax.

Potrivit celor aflaţi la faţa locului, numărul românilor care aşteaptă în stradă să voteze este mult mai mare decât al celor veniţi la urne în primul turul al alegerilor prezidenţiale.

"La Stuttgart, coada e cel puțin dublă față de primul tur. Data trecută, am așteptat şase ore până să pot vota", susţine, pe pagina sa de Facebook, un român care a votat în Stuttgart.

O parte a celor aflaţi la coadă nu cred că vor mai putea ajunge la urne, însă, cu toate astea, nu pleacă din faţa secţiei de votare.

Cozi de sute şi chiar mii de oameni s-au format, duminică, şi în faţa altor secţii de votare din diaspora.

La primul tur de scrutin, mii de români din străinătate nu au putut vota şi au cerut mărirea numărului secţiilor.

Cele mai citite

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă