17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăPresa internaţională scrie despre revocarea procurorului şef al DNA

Presa internaţională scrie despre revocarea procurorului şef al DNA

Coaliţia guvernamentală urma să discute luni despre o eventuală suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis (centru-dreapta), căruia îi reproşează amânarea revocării lui Kovesi.

”Preşedintele român a semnat astăzi decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a preşedintelui Iohannis Mădălina Dobrovolschi.

Şeful statului român s-a conformat astfel unei hotărâri a Curţii Constituţionale române care l-a îndemnat, la sfârşitul lui mai, să îşi ridice votul de veto opus revocării procurorului cerute de Guvern, în pofida protestelor opooziţiei şi comunităţii internaţionale.

Considerată de către susţinătirii săi drept un simbol al luptei împotriva corupţiei în România, Kovesi, în vârstă de 44 de ani, se afla în post din 2013. Ea a fost confirmată în funcţie în 2016 de către Iohannis, într-un ultim mandat de trei ani.

Această magistrată se află de mai multe luni în colimatorul Guvernului social-democrat, căruia i-a criticat reformele controversate ale sistemului judiciar.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a deschis în februarie procedura vizând revocarea sa, acuzând-o că a ”încălcat Constituţia” şi ”dăunat imaginii” României în străinătate.

Declarându-se ”puţin convins” de aceste argumente, Iohannis s-a opus acestei proceduri şi este la rândul său ameninţat cu destituirea de către majoritate, care-l acuză de obstrucţionare.

Comisia Europeană (CE) şi Consiliul Europei (CoE) au criticat procedura de revocare angajatăcontra lui Kovesi.

Într-o ţară considerată cangrenată de corupţie, DNA şi-a multiplicat în ultimii ani procedurile contra unor aleşi locali şi naţionali, atrăgându-şi furia unei părţi a claseipolitice şi acuzaţii de abuz de putere.

La sfârşitul lui februarie, Kovesi a anunţat că, în pofida unor ”atacuri fără precedent” din partea Guvernului, parchetul său a trimis în tribunale, în 2017, 1.000 de persoane, inclusiv trei miniştri, cinci deputaţi şi un senator.

Mii de manifestanţi au ieşit în stradă în România în semn de solidaritate cu procurorul, mai scrie agenţia franceză, preluată de presa franceză, inclusiv de ziarul LE MONDE.

Iohannis a revocat-o pe Kovesi în urma unor acuzaţii de abatere şi incompetenţă formulate împotriva acesteia de ministerul de resort, dar a îndemnat la continuarea luptei împotriva corupţiei, relatează THE ASSOCIATED PRESS.

Toader a acuzat-o pe Kovesi, în februarie, de autoritarism şi de faptul că procurori DNA au falsificat probe şi au achitat un număr neprecizat de acuzaţi.

Kovesi, larg lăudată pentru că a urmărit în justiţie oficiali de rang înalt, a respins acuzaţiile, scrie AP într-un material preluat de presa americană, inclusiv de postul VOICE OF AMERICA (VOA).

Guvernul a fost criticat de UE şi CoE în legătură cu reforma sa judiciară controversată şi o consolidare a controlului politic asupra procurororilor şi judecătorilor, notează EUOBSERVER.

Cele mai citite

Noi detalii în urma operației pe care a suferit-o Florin Piersic. “Stimulatoarele cardiace nu pot face așa ceva”

Florin Piersic (88 ani), unul dintre cei mai mari actori români, a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, iar acum ies la iveală noi...

A intrat în vigoare primul cadru de reglementare al UE destinat să protejeze independența și pluralismul mass-mediei

Comisia Europeană (CE) a anunțat că astăzi, 7 mai 2024, a intrat în vigoare primul cadru de reglementare al UE destinat să protejeze independența...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă