19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăPreședintele a recunoscut că a "pus o vorbă bună" pentru Kovesi

Președintele a recunoscut că a “pus o vorbă bună” pentru Kovesi

Președintele Klaus Iohannis a confirmat, vineri, că i-a comunicat Luminiţei Odobescu, ambasadorul României la UE, el, în calitate de șef al statului, o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

În chestiunea procurorului șef european pot confirma că am comunicat doamnei ambasador Odobescu opinia mea despre candidatura doamnei Kovesi. I-am comunicat că eu, președintele României, sunt pentru doamna Kovesi la funcția de procuror-șef european”, a declarat Klaus Iohannis, vineri, întrebat de jurnaliști dacă a discutat cu Luminița Odobescu despre votul dat joi în Consiliul UE pentru șefia Parchetului European.

Întrebat dacă i-a cerut Luminiței Odobescu să voteze pentru numirea fostei șefe a DNA în funcția de procuror-șef european, Iohannis a evitat să răspundă: “Alte întrebări ar mai fi?”.

Informația potrivit căreia președintele Klaus Iohannis ar fi avut o discuție cu Luminița Odobescu înaintea votului a apărut pe surse încă de joi.

Laura Codruța Kovesi a fost votată joi, în COREPER, pentru funcția de procuror european șef în COREPER, decizia fiind luată cu 17 voturi din 22. Votul vine în condițiile în care premierul Viorica Dăncilă a anunțat miercuri seară că Guvernul României a dat însă mandat reprezentantei țării noastre în COREPER, Luminița Odobescu, să voteze împotriva fostei șefe DNA.

Viorica Dăncilă spunea joi, după vot, că a avut un program încărcat și că nu ar fi reușit să afle cum a votat, de fapt, Odobescu. Viorica Dăncilă a încercat să argumenteze din nou de ce nu a sprijinit-o pe Kovesi la șefia Parchetului European, invocând afectarea imaginii României în situația în care “dosarele care planează” asupra fostei șefe a DNA s-ar adeveri.

“Eu sper să nu afecteze imaginea României. După cum știți, sunt mai multe dosare deschise și dacă unul devine realitate și are influențe asupra imaginii doamnei Kovesi, atunci imaginea României poate fi afectată. (…) Nu am spus că e vinovată sau nevinovată, ci că trebuie lămurite aceste lucruri (…) Sper că niciun dosar din cele care planează asupra dânsei să nu se plieze pe realitate, pentru că acest lucru ar fi o lovitură pentru România”, a adăugat Dăncilă.

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă