21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialZeci de tone de deşeuri RIDICATE din Piaţa Veteranilor

Zeci de tone de deşeuri RIDICATE din Piaţa Veteranilor

Aproximativ 20 de tone de deşeuri au fost ridicate din apropierea străzii Arieşul Mare și din zona Pieţei Veteranilor din sectorul 6, în urma unei acţiuni de salubrizare şi igienizare, informează primăria de sector, potrivit Mediafax

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 şi firma specializată de salubrizare au făcut, marţi, o amplă acţiune de salubrizare şi igienizare a unei zone din apropierea străzii Arieşul Mare, precum şi a Pieţei Veteranilor din Sectorul 6.

“În urma acţiunii, de pe domeniul public au fost ridicate aproximativ 20 de tone de deşeuri. Pe lângă disconfort, deşeurile depozitate şi resturile materialelor provenite din construcţii produceau o imagine cu impact negativ asupra zonei”, se arată în comunicatul Primăriei Sectorului 6.

Acțiunea a vizat şi respectarea normelor de mediu, prevenirea şi combaterea comerţului neautorizat, identificarea şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care comercializează produse alimentare şi nealimentare în alte locuri decât cele stabilite de autoritatea locală.

În aceeaşi zonă, s-a intervenit asupra maşinilor abandonate sau fără stăpân care ocupă inutil spaţiile publice din sector şi care sunt transformate în “locuinţe” pentru persoane fără adăpost şi devin focare de infecţie.

Inspectorii au aplicat somaţii privind termenul de 10 zile pentru ridicarea autovehiculului de pe domeniul public.

Echipele din cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 au intervenit, miercuri, şi au demolat construcţiile fără autorizaţii de construire de pe Aleea Dealul Măcinului, ulterior zona fiind salubrizată şi igienizată.

Acţiunile au făcut parte din campania de curăţenie generală “Păstrăm Sectorul 6 curat împreună!”, care îşi propune să schimbe aspectul întregului sector.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă