13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăPoliticăŞerban Nicolae ar putea fi înlocuit de la şefia Comisiei de anchetă...

Şerban Nicolae ar putea fi înlocuit de la şefia Comisiei de anchetă SIPA

Potrivit documentelor care se află pe ordinea de zi a plenului comun de miercuri, grupurile parlamentare de la Cameră şi Senat ale PSD solicită înlocuirea senatorului Şerban Nicolae cu senatorul Viorel Salan în Comisia parlamentară de anchetă pentru a clarifica aspecte ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie. Salan va prelua şi preşedinţia comisiei.

Nicolae a declarat pentru Agerpres că înlocuirea sa de la conducerea Comisiei de anchetă a fost făcută la solicitarea lui.

PSD a mai solicitat de asemenea ca deputatul Ana Birchall, care a preluat portofoliu în Guvernul Dăncilă, să fie înlocuită cu senatorul Titus Corlăţean în Comisia specială comună pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019. Corlăţean va prelua şi preşedinţia comisiei.

Deputatul Oana Florea urmează să facă parte din Comisia comună pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, în locul deputatului Radu Babuş, iar senatorul Nicolae Marin îl va înlocui, în acceaşi Comisie pentru controlul SRI, pe deputatul Horia Nasra.

La cererea PSD, deputatul Simona Bucura-Oprescu urmează să ocupe funcţia de preşedinte a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei în locul lui Nicolae Bănicioiu, care rămâne simplu membru, iar deputatul Alexandru Rotaru va face parte din Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare în locul deputatul Dănuţ Andruşcă, numit ministru în Guvernul Dăncilă.

Toate aceste propuneri vor fi aprobate în şedinţa de plen comun a Parlamentului care va are loc miercuri începând cu ora 12:00.

Cele mai citite

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...
Ultima oră
Pe aceeași temă