18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăPoliticăRobert Turcescu la PNL?

Robert Turcescu la PNL?

“Nu am avut nicio discuţie cu domnul Turcescu legată de subiectul acesta şi cu niciun parlamentar din PMP, că nu mi se pare fair-play, în prag de moţiune să iei parlamentari de la ei. Deşi, din păcate, în PMP există o tendinţă a unor parlamentari de a pleca din PMP şi există riscul, dacă ei ciocănesc la uşa noastră şi noi nu-i primim, ei să plece în altă parte”, a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban, marţi seară la postul Realitatea Tv.

Pe 16 iunie, la Congresul PMP a avut loc o dispută între Robert Turcescu şi Traian Băsescu. Deputatul PMP s-a arătat supărat că acesta nu a rămas preşedinte până după alegerile europarlamentare, în timp ce Băsescu i-a reproşat dispreţul pentru unirea României cu Republica Moldova. În cadrul evenimentului, Traian Băsescu a primit titlul de preşedinte de onoare al partidului, iar deputatul Eugen Tomac, singurul candidat înscris în cursă, a fost ales preşedinte al PMP.

Reamintim că pe 29 mai, PMP a rămas fără grup la Senat, după ce senatorii Ion Ganea şi Iustin Talpos au trecut la PSD, fiind nevoie de cei puţin şapte parlamentari pentru a forma un grup. În aceeaşi zi şi deputatul Valeriu Steriu, care era atunci preşedinte executiv al formaţiunii, a anunţat că părăseşte partidul şi se înscrie în PSD.

 

Cele mai citite

Iohannis merge la zona demilitarizată dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează o vizită în Coreea de Sud, iar în prima zi a vizitei va ajunge și la zona demilitarizată aflată...

Partidul AUR susține că este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția

Politicianul Dan Tanasă, purtător de cuvânt al AUR, susține că partidul său este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția, Neue Zürcher Zeitung (NZZ). "Un...

Jurnalismul european reflectă provocările societății contemporane: Abuzuri, Traume și Sănătate Mentală

În cadrul celei de-a 12-a ediții a European Press Prize, 25 de povești din cinci categorii au fost nominalizate, din care mai mult de...
Ultima oră
Pe aceeași temă