18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăAldineAngela Merkel: S-au făcut greșeli în Germania și în UE în privința...

Angela Merkel: S-au făcut greșeli în Germania și în UE în privința crizei refugiaților

Germania și alte țări din Uniunea Europeană au închis ochii prea mult timp la criza refugiaților care apărea la granițele externe ale blocului comunitar, a declarat cancelarul Angela Merkel într-un interviu apărut miercuri într-un ziar german, potrivit agenţiei Reuters, preluată de Agerpres.

Merkel, care este criticată în Germania pentru politica sa de deschidere față de refugiați lansată în urmă cu un an, a spus de asemenea pentru Sueddeutsche Zeitung că Germania și UE trebuie să aibă răbdare și rezistență în gestionarea crizei imigranților. 

“Sunt chestiuni politice pe care le poți vedea că vin, dar pe care nu le realizezi ca atare la acel moment — iar în Germania am ignorat problema prea mult timp și am blocat nevoia de a găsi o soluție paneuropeană”, a afirmat ea. 

Comentariile lui Merkel sunt o neașteptată analiză autocritică ce pare menită a apărea la un an de la celebra sa declarație ‘wir schaffen das’ (‘putem face asta’), dată ca răspuns la o întrebare despre gestionarea fluxului tot mai mare de refugiați. 

Ea a mai declarat că Germania, care a primit majoritatea celor peste un milion de refugiați din Orientul Mijlociu și Asia care au ajuns în UE anul trecut, a lăsat Spania și alte țări de graniță ale UE să se ocupe singure de refugiați. 

“Pe atunci am respins de asemenea distribuția proporțională a refugiaților”, a spus ea. 

Merkel a subliniat totodată că Germania nu a susținut modele precum agenția europeană de apărare a frontierelor, Frontex, care ar fi încălcat suveranitatea statelor membre ale UE. “Am spus că ne vom ocupa de problemă la aeroporturile noastre, din moment ce nu avem graniță externă a UE. Însă acest lucru nu funcționează”, a afirmat ea. 

Cancelarul, care se află la al treilea mandat, a mai atras atenția că problema refugiaților va fi una pe termen lung. “Nu am abordat problema în mod corespunzător. Asta este valabil și în privința protecției graniței externe a spațiului Schengen”, a declarat Merkel. 

Ea a mai afirmat că UE trebuie să își amelioreze cooperarea și să sporească substanțial ajutorul de dezvoltare pentru țările din Africa, dar și pentru Turcia și alte state din regiuni cu probleme. 

Merkel a cerut totodată să nu se asocieze imigranții cu teroriștii. “Este pur și simplu incorect să spui că terorismul a venit numai cu refugiații. Se afla deja aici în numeroase forme și existau diferiți potențiali atacatori pe care noi îi urmăream”, a adăugat ea. 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă