20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăAldineBăsescu: Este pentru prima dată când în CE nu se ajunge la...

Băsescu: Este pentru prima dată când în CE nu se ajunge la un consens ci se aplică votul pentru luarea deciziei

Traian Băsescu a declarat, vineri, referitor la desemnarea lui Jean-Claude Juncker, că este pentru pentru prima dată, în ultimii zece ani ”când în Consiliul European nu se ajunge la un consens, ci se utilizează prevederea din Tratat care implică votul pentru luarea unei decizii. A fost un vot cu 26 la 2”.

 ”Nu o să intru în detaliile concluziilor adoptate, o să ating cu prioritate punctele care sunt de interes imediat pentru România, rămânând ca într-o conferinţă de presă la Bucureşti să explic publicului elemente importante care în viitor îi vor afecta viaţa. 

A fost un consiliu ordinar, Consiliul de vară. Am avut o agendă complexă, dar ineditul acestui consiliu a fost nu că s-a terminat preşedinţia greacă şi se intră în preşedinţia italiană, ci că începe un nou ciclu, urmare a alegerilor pentru Parlamentul European, ceea ce implică schimbarea Comisiei. Va urma, ca efect al alegerilor, un nou preşedinte al Consiliului, un nou Înalt reprezentant pentru politica externă, un nou preşedinte al Parlamentului, deci e un nou ciclu politic – şi aici a fost ineditul acestui consiliu. Primul efect al acestui lucru a fost că s-a desemnat prin vot Jean-Claude Juncker ca fiind propunerea Consiliului European la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

Este prima dată în zece ani de când vin la Consiliul European – 2005 – 2006, ca observator, din 2007 ca membru cu drepturi depline, cu drept de vot -, prima dată când în Consiliul European nu se ajunge la un consens, ci se utilizează prevederea din Tratat care implică votul pentru luarea unei decizii. A fost un vot cu 26 la 2. Nu pun punctele alocate fiecărei ţări – ştiţi că e o repartiţie: România are 14 voturi, în funcţie de mărimea ţării, de populaţie. Deci, 26 la 2 pentru desemnarea lui Jean-Claude Juncker.

Asta înseamnă declanşarea unui proces extrem de complicat, care va duce la desemnarea în mod deosebit a Înaltului reprezentant, a comisarilor, a preşedintelui  Parlamentului – şi aici, ca şi în România, începe un proces de negociere între principalele grupuri din Parlamentul European, pentru că nimeni nu are o majoritate. Sigur, este dreptul preşedintelui Comisiei Europene, Jean- Claude Juncker, să îşi aleagă comisarii, dar, la rându-le, începând cu faptul că însuşi Jean-Claude Juncker trebuie să treacă printr-un vot al Parlamentului, fiecare comisar, la rându-i, trebuie să primească votul Parlamentului”, a mai declarat șeful statului.

Cele mai citite

Ana Bogdan, învinsă în turul secund la Roma

Ana Bogdan a ratat calificarea în turul al treilea la Roma, unde s-ar fi duelat cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă în...

Iohannis,mesaj de Ziua Independenței Naționale a României

Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. Vă prezentăm în continuare textul mesajului, așa  cum ne-a fost...

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...
Ultima oră
Pe aceeași temă