23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăAldineCe echipă va avea Corina Creţu în Comisa Europeană

Ce echipă va avea Corina Creţu în Comisa Europeană

Trei români fac parte din echipa comisarul european Corina Creţu. Aceasta și-a prezentat colagoratorii, vineri, pe blogul personal. Astfel la departamentul de Politică Regională vor face parte Ioana Rus, fiica ministrului Ioan Rus, Dragoş Bucurenci şi Gabriel Onaca, fost secretar de stat în MFE. Pe lângă aceștia, în echipa Corinei Crețu fac parte și specialişti din ţările est-europene.

Potrivit Mediafax, cu o zi înainte de începerea mandatului de comisar pentru Politică Regională, Corina Creţu i-a prezentat, vineri, pe blog, pe membrii echipei sale, pe care i-a ales "pentru competenţele lor profesionale" dar şi "pentru calităţile lor umane".

"Avem o sarcină uriaşă în faţă şi am încredere că, împreună cu această echipă, vom reuşi să readucem creşterea economică şi să le oferim o viaţă mai bună oamenilor din regiunile cele mai puţin dezvoltate ale Europei", a scris Corina Creţu.

"Şeful de cabinet, Dr. Mikel Landabaso, este un specialist spaniol cu aproape 30 de ani de experienţă în domeniul dezvoltării regionale. Membrii Cabinetului provin, în schimb, cu precădere, din Estul Europei, unde se află cele mai multe dintre regiunile Uniunii vizate de politica de dezvoltare regională. Împreună cu asistenţii lor, membrii Cabinetului meu reprezintă şase state membre şi vorbesc zece limbi oficiale ale Uniunii Europene", mai precizează Creţu.

Mikel Landabaso este un economist spaniol care conduce Centrul de Competenţă pentru Dezvoltare Inteligentă şi Durabilă al Direcţiei Generale Politică Regională şi Urbană (DG Regio).

Lucrează în domeniul dezvoltării din 1986 şi la Comisia Europeană – DG Regio din 1990. Landabaso are un doctorat în economie de la Universitatea Ţării Bascilor şi a predat dezvoltare regională la University of North Carolina at Chapel Hill, Universitatea Liberă din Bruxelles şi Universitatea din Deusto.

Adjunctul lui Mikel Landabaso este Gabriel Onaca, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene din 2013.
Înainte de a fi numit la MFE, Onaca a fost, timp de patru ani, consilier juridic la Comisia Europeană, Direcţia Generală pentru Traduceri.

Între 2004 şi 2009, a fost consilier în cadrul Guvernului României, pentru doi vicepremieri şi pentru ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, potrivit prezentării postate de Corina Creţu.

Între 2002 şi 2004 a fost expert la Preşedinţia României în relaţii internaţionale şi europene al Programului de Dezvoltare al ONU.

Este licenţiat în drept european şi are un master în studii europene la Universitatea Pierre Mendès France din Grenoble.

Consilier de comunicare este Dragoş Bucurenci (32 de ani), consultant şi trainer de comunicare, jurnalist şi activist civic, cu un MBA de la Universitatea Stanford, în 2013.

În prezentare se precizează că a construit două dintre cele mai importante ONG-uri de mediu din România, Salvaţi Delta Dunării şi MaiMultVerde, "declanşând o campanie naţională de conştientizare care a schimbat radical atitudinea românilor faţă de voluntariat şi faţă de mediu".

Totodată, Bucurenci are 12 ani de experienţă ca editorialist în presa scrisă şi a produs şi prezentat, timp de 7 ani, emisiuni de televiziune pentru canale publice şi private.

Născut la Bucureşti, el şi-a început cariera la British Council Romania unde a coordonat programele new media şi a fost director de comunicare al UK-SE European Forum, mai scrie Mediafax.

Un alt membru al echipei comisarului pentru Politică Regională este Ioana Rus, fiica ministrului de Interne, Ioan Rus.

Ioana Rus a început să lucreze ca diplomat la Reprezentanţa Permanentă a României la UE în 2004, iar din 2008 a fost consilier la Parlamentul European în domeniul politicilor de dezvoltare regională. Din iulie 2014 a fost consilier al Corinei Creţu, după ce aceasta a fost aleasă vicepreşedinte al Parlamentului European.

De profesie economistă, Ioana Rus s-a specializat în marketing la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. A obţinut un master în management şi comunicare în afaceri la SNSPA Bucureşti şi, din 2013, este coach profesionist, având studii de profil în Vancouver, British Columbia şi Florida.

Printre membrii Cabinetului se numără şi Jan Mikolaj Dzieciolowski. Născut la Buenos Aires, Argentina, dar de origine poloneză, el a fost expert al negociatorului-şef al Poloniei pentru aderarea la UE. Lucrează în Comisia Europeană în 2005.

Echipa este completată de cehul Tomáš Nejdl, expert în politici de coeziune, şi de francezul Mathieu Fichter, conducătorul echipei care se ocupă de creştere durabilă în cadrul Centrului de Competenţă pentru Dezvoltare Inteligentă şi Durabilă al Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG Regio).

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat recent că, spre deosebire de Comisia Barroso, nu va mai exista un purtător de cuvânt pentru fiecare dintre cei 28 de comisari. Numărul purtătorilor de cuvânt urmează să fie redus la 10.

Cele mai citite

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă