13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăAldineComisia Europeană lansează o procedură de infringement contra Ungariei privind segregarea copiilor...

Comisia Europeană lansează o procedură de infringement contra Ungariei privind segregarea copiilor romi în şcoli

Comisia Europeană a lansat joi o procedură de infringement contra Ungariei cu privire la segregarea copiilor romi în şcoli, potrivit MTI, preluat de Agerpres

Executivul UE a trimis o scrisoare de notificare guvernului de la Budapesta în care solicită aducerea legislaţiei ungare privind educaţia şi tratamentul egal în conformitate cu directivele Uniunii Europene referitoare la egalitatea rasială, a declarat Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în conferinţa de presă cotidiană. 

De asemenea, autorităţile ungare trebuie să asigure punerea în practică a acestor politici. 

Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că în unele şcoli copiii romi sunt plasaţi în clase segregate pentru nevoi speciale în număr disproporţionat de mare în Ungaria. 

Obiectivul acestei proceduri lansate de executivul comunitar este de a se asigura că în Ungaria copiii romi pot lua parte la educaţia de înaltă calitate în aceleaşi condiţii ca alţi copii, întrucât astfel ei vor avea ulterior oportunităţi de a munci, necesare pentru integrarea socială deplină a populaţiei rome. 

Wigand a precizat că proceduri similare au fost lansate în ultimii doi ani împotriva Slovaciei şi Republicii Cehe. 

Dacă în termen de două luni Ungaria nu dă curs recomandărilor CE sau răspunsul său este considerat nesatisfăcător, atunci executivul UE va trece la următoarea etapă a procedurii de infringement – avizul motivat.

Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă