9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăAldineCRIZA DIN GRECIA: Parlamentul elen SUSŢINE planul de reforme înaintat de Guvernul...

CRIZA DIN GRECIA: Parlamentul elen SUSŢINE planul de reforme înaintat de Guvernul condus de Tsipras

Măsurile propuse de Guvernul condus de Tsipras au obţinut în Parlament 251 de voturi favorabile, 32 de voturi împotrivă şi opt abţineri, dintr-un total de 300. Restul de nouă parlamentari au fost absenţi de la şedinţă, între aceştia numărându-se şi ministrul demisionar al Finanţelor, Yanis Varoufakis, informează BBC.

Mai mulţi deputaţi din partidul Syriza, condus de premierul Alexis Tsipras, au respins propunerea, fie prin abţinerea de la vot, fie printr-un vot negativ. Printre cei care s-au abţinut se numără ministrul elen al Energiei, Panagiotis Lafazanis, precum şi preşedinta parlamentului, Zoe Konstantopoulou, notează sursa precizată.

Într-o alocuţiune susţinută înainte de vot, premierul Alexis Tsipras şi-a apărat noile propuneri în faţa Parlamentului elen, admiţând că guvernarea sa a comis unele erori, dar că noile măsuri reprezintă cea mai bună variantă posibilă pe care Grecia o are în acest moment.

Pachetul votat vineri noapte de legislativul elen urmează să fie analizat de miniştrii de Finanţe din zona euro. Conform unor surse europene citate de BBC, creditorii Greciei (UE, BCE, FMI) consideră „pozitivă” noua propunere înaintată de executivul de la Atena.

Presa străină scrie că pachetul seamănă suficient de mult cu precedentul pachet de propuneri ce a fost respins de greci prin referendum. Potrivit Digi24, pentru a primi banii, Atena se angajează să facă reforme credibile, care ar însuma, potrivit presei elene, 12 miliarde de euro pe următorii doi ani şi nu 8 aşa cum anunţase iniţial. Noul plan ar conţine şi creşterea Taxei pe Valoare Adăugată pentru mai multe categorii de produse şi servicii. Astfel, Taxa ar urma să fie majorată de la 10 la 13% pentru bunurile de lux, dublată pentru serviciile hoteliere şi ridicată la 23% pentru alimente procesate, transport şi anumite servicii oferite de firme private. De asemenea, impozitul pe profit ar urma să fie mărit de la 26 la 28%. Propunerile grecilor sunt: creşterea impozitului pe profit la 28%, creşterea TVA la produsele de lux la 13%, dublarea TVA pentru domeniul hotelier, creşterea TVA pentru mai multe sectoare private la 23%.

Totodată sunt prevăzute măsuri privind sustenabilitatea sistemului de pensii, creșteri ale impozitului pe profit, eliminarea de facilități fiscale. Dacă aplicarea măsurilor ar urma să ducă la disponibilizarea unor sume necesare plății datoriilor către creditorii europeni, nu este încă clar dacă măsurile nu vor lovi și mai mult economia Greciei.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă