11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăAldineDecizie ISTORICĂ a CEDO pentru cuplurile gay

Decizie ISTORICĂ a CEDO pentru cuplurile gay

Italia a fost condamnată, marți, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru că nu oferă o formă de recunoaștere juridică a relațiilor de cuplu între persoane de același sex, scrie Mediafax

Decizia a fost luată de CEDO, în urma plângerilor a trei cupluri de homosexuali din Italia, cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani.

Doi dintre ei au încercat să se cunune civil și deoarece le-a fost respinsă cererea, au contestat decizia în instanță. În cadrul procesului a fost sesizată Curtea Constituțională, care, în aprilie 2010, a respins excepția de neconstituționalitate, arătând că dreptul la căsătorie, așa cum este prevăzut în Constituția italiană, nu se aplică și cuplurilor homosexuale. Curtea a mai arătat că Parlamentul poate reglementa în timp reunoașterea juridică a uniunilor homosexuale.

În decizia sa de marți, CEDO a arătat că a mai hotărât în alte cazuri că relația într-un cuplu de persoane de același sex care coabitează în mod stabil constituie “viață de familie”, în termenii articolului 8 din Convenția europeană a drepturilor omului. Totodată, curtea a mai stabilit în trecut că cuplurile gay au nevoie de recunoaștere și protecție legală pentru relația lor.

În plus, această nevoie a fost recunoscută și în recomandări ale Adunării Parlamentare și Consiliului de Miniștri ale Consiliului Europei, care au invitat statelșe membre să ia în considerare posibilitatea de a oferi cuplurilor homosexuale o formă de recunoaștere legală.

În cauza de față, CEDO a considerat că protecția legală oferită în prezent cuplurilor gay în Italia nu satisface nevoile de bază ale unui cuplu aflat într-o relație stabilă. Deși există posibilitatea înregistrării unor uniuni în câteva municipalități ale Italiei, aceasta are doar valoare simbolică și nu garantează vreun drept cuplurilor homosexuale.

În plus, Guvernul italian nu a dovedit că instanțele naționale pot emite o hotărâre de recunoaștere a unui parteneriat pentru un cuplu homosexual.

Astfel, CEDO a conchis că există o discrepanță între realitatea socială a reclamanților și legea italiană care nu le recunoaște relațiile iar îndeplinirea obligației de a asigura recunoaștere și protecție acestor relații nu ar reprezenta o poavară pentru statul italian.

În absența posibilității de a se căsători, opțiunea unui parteneriat legal sau a unei uniuni civile ar fi calea cea mai potrivită pentru recunoașterea legală a relațiilor dintre parteneri de același sex, mai notează curtea.

CEDO mai spune în concluzie că nu există vreun interes superior al comunității care să prevaleze asupra interesului reclamanților de a dobândi recunoaștere pentru relațiile lor.

Statul italian urmează să îi despăgubească pe cei șase reclamanți cu câte 5.000 de euro.

Decizia a fost luată marți de o cameră inferioară a CEDO, putând fi contestată la Marea Cameră.

Cele mai citite

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...
Ultima oră
Pe aceeași temă