6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăAldineIohannis, poziție dură față de Rusia

Iohannis, poziție dură față de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis, luni seara, că Federaţia Rusă este responsabilă de atacurile din Mariupol, prin urmare România va susține înăsprirea sancțiunilor UE față de această țară.

”Mă alătur reprezentanţilor Uniunii Europene şi ai Statelor Unite ale Americii în a considera atacurile asupra populaţiei civile din Mariupol, Ucraina, drept criminale”, a precizat Iohannis într-un comunicat oficial.

El a subliniat că "responsabilitatea aparţine nu doar separatiştilor ucraineni, ci şi Federaţiei Ruse care participă la înarmarea rebelilor şi nu îşi foloseşte influenţa pentru a detensiona conflictul”.

”România condamnă încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi va continua să contribuie la materializarea aspiraţiilor sale europene şi euroatlantice”, a adăugat şeful statului.

”În acest context, se justifică menţinerea sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse, iar în lipsa participării sale credibile la găsirea unei soluţii politice care să evite pierderi de vieţi omeneşti, trebuie luată în considerare intensificarea lor”, se mai precizează în comunicatul Preşedinţiei.

Un atac insurgent cu rachete în oraşul ucrainean Mariupol a provocat sâmbătă moartea a 30 de persoane.

Alianţa Nord-Atlantică, Uniunea Europeană şi Statele Unite au condamnat vehement atacul şi au cerut Rusiei să înceteze imediat susţinerea acordată rebelilor separatişti. 

La rândul său, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, s-a declarat "extrem de preocupat", duminică, de recentele încălcări ale armistiţiului în estul Ucrainei.

Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a convocat o reuniune extraordinară a miniştrilor de Externe ai statelor UE, joia viitoare, pe fondul intensificării conflictului separatist din Ucraina.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat, potrivit estimărilor, cu aproape 5.000 de morţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă