12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăAldineLiniile de finanțare pentru băncile grecești, la secret

Liniile de finanțare pentru băncile grecești, la secret

Presa străină a relatat că Banca Centrală Europeană (BCE) ar fi creat linii secrete de finanțare către România și Bulgaria, astfel încât să fie susținute subsidiarele băncilor din Grecia. Surse din mediul bancar spun că astfel se încalcă o directivă europeană recentă, iar analiștii utilizează cuvântul panică.

BCE a creat linii de finanţare, constând în facilităţi de credit bilaterale, către România şi Bulgaria, în cadrul eforturilor de a convinge băncile centrale să nu oprească susţinerea subsidiarelor băncilor din Grecia. Informația a apărut recent în Financial Times (FT), fiind citată o sursă din cadrul BCE. Conform acestei publicații, informaţia referitoare la acest sprijin pentru subsidiarele băncilor elene a apărut în condiţiile în care BCE a decis să extindă finanţarea de urgenţă a băncilor din Grecia cu 900 de milioane de euro, la aproape 90 miliarde de euro. FT arată că este vorba despre aranjamente speciale swap, sau linii bilaterale de creditare ale BCE cu România şi Bulgaria, pentru a le asigura că băncile elene vor beneficia de finanţare pe perioada crizei.

O informație similară, dar care făcea referire doar la Bulgaria, a apărut la începutul lunii iulie în Bloomberg. “BCE își extinde facilitatea backstop pentru Bulgaria și este pregătită să acorde asistență în regiune pentru a o proteja de o eventuală contagiune din Grecia“, arăta la acea dată Bloomberg, precizând că Banca Centrală a Bulgariei și BCE au refuzat să comenteze. Toate aceste informații au apărut în presa străină, în timp ce BNR dădea asigurări că nu vor fi probleme. “Pot băncile din România să facă față unor evoluții nefavorabile? Răspund simplu: DA! Pe ce ne bazăm? Rata de solvabilitate este de 17% și semnificativ peste pragul european de 8%. Calitatea fondurilor proprii a băncilor cu capital elen este bună. Băncile românești cu capital elen dispun de active lichide la un nivel adecvat. Toate cele 4 bănci au fie numerar în casă, fie titluri de stat care pot fi transformate rapid în numerar“, declara recent Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Au fost deschise sau nu aceste linii de finanțare către România? “BNR nu are nici o reacție pentru că acest subiect nu există“, ne-a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR. Și de la biroul de presă al BCE am primit un răspuns politicos, care evită să confirme deschiderea acestor linii: “Ne cerem scuze, dar nu putem comenta deoarece este vorba despre un subiect foarte sensibil“.

Aceste două răspunsuri nasc o întrebare – de ce se evită să se precizeze clar dacă BCE a creat sau nu linii de finanțare pentru o eventuală salvare a băncilor cu capital grecesc din România și Bulgaria? Surse din mediul bancar ne-au explicat că un posibil răspuns este legat de încălcarea recentei directive europene privind rezoluția bancară. Pe scurt, această directivă prevede ca acționarii să suporte costurile salvării instituțiilor bancare, și nu cetățenii.

Cu alte cuvinte, nu se mai pot folosi bani publici pentru salvarea băncilor. Aceeași directivă oferă autorităților naționale instrumentele și competențele necesare pentru a gestiona intrarea în dificultate a băncilor. Astfel, în cazul în care băncile au nevoie urgentă de finanțare, BNR poate decide să preia din proprietatea privată o bancă, pentru a o salva, iar dacă mai rămân bani, la sfârșit, proprie-tarii să fie despăgubiți. “Dacă nu ar fi vorba despre încălcarea directivei, nu ar avea de ce să se evite un răspuns. Toată lumea ar răsufla ușurată să știe că BCE asigură finanțare. Și deponenții, și acționarii băncilor, și chiar BNR“, ne-au spus sursele din mediul bancar.

Legea e făcută pentru a fi încălcată

Linii swap similare, prin care băncile centrale se pot împrumuta de la BCE pentru a reîmprumuta bani pe piaţa locală, au fost utilizate în perioada crizei financiare din zona euro, dar au fost anunţate public, însă directiva privind rezoluția bancară a fost adoptată recent.

“E posibil să fie vorba despre încălcarea directivei. BCE a împrumutat țări precum Grecia, deși legea spunea că nu au voie rating mai mic de AAA. Mi se pare mult mai grav să spui că nu comentezi un subiect sensibil. Cred că nu vor să comenteze ca să nu producă panică“, este de părere analistul economic Florin Cîțu.

În această perioadă, au solicitat băncile cu capital elen din România sprijinul BNR? Am adresat această întrebare tuturor instituțiilor bancare ce au capital grecesc. Însă, singurul răspuns l-am primit de la Piraeus Bank: “Nu a existat o astfel de solicitare. Nici dinspre bancă către BNR, nici vreo informare a BNR către Piraeus. Piraeus Bank România are o solvabilitate solidă, de 12,7%, active de 1,8 miliarde de euro și se află, ca toate băncile locale, sub supravegherea și monitorizarea BNR. Situația depozitelor este una stabilă, cu retrageri în parametrii normali“. 

Reamintim că băncile elene deţin aproximativ 12% din activele bancare din România (prin Piraeus Bank, Banca Românească, Bancpost şi Alpha Bank) şi peste o cincime în Bulgaria.   

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă