10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăAldineMerkel consideră insuficiente reformele iniţiate de Franţa şi Italia

Merkel consideră insuficiente reformele iniţiate de Franţa şi Italia

Cancelarul Germaniei Angela Merkel consideră că reformele iniţiate de Franţa şi Italia nu sunt suficiente, în condiţiile în care mai mulţi oficiali germani au criticat în ultima perioadă nivelul ridicat al deficitului bugetar al Franţei, transmite AFP, citată de Mediafax.

"Comisia Europeană a spus în mod clar că măsurile prezentate până în acest moment (de către Franţa şi Italia) nu sunt suficiente, lucru cu care sunt de acord", a afirmat Merkel într-un interviu pentru publicaţia Die Welt.

Ea a precizat că CE "a stabilit un calendar confrom căruia Franţa şi Italia trebuie să prezinte măsuri suplimentare, în condiţiile în care cele două ţări se află, efectiv, într-un proces de refomare".

Merkel a făcut aceste declaraţii cu două zile înainte de anticipata ei realegere în fruntea Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

La sfârşitul lunii noiermbrie, CE a avertizat Franţa că se află încă în pericolul de a fi amendată, dacă nu continuă implementarea reformelor convenite cu Uniunea Europeană (UE) şi nu respectă regulile bugetare impuse de UE.

CE a hotărât să acorde timp guvernului francez până în luna martie a anului viitor pentru a dovedi că respectă angajamentul privind implementarea reformelor structurale, înainte de a lua o decizie în ceea ce priveşte sancţionarea Franţei. Comisia a evitat, astfel, un conflict cu Parisul legat de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare.

La finalul lunii octombrie, autorităţile de la Bruxelles au acceptat proiectele de buget ale Franţei şi Italiei pentru 2015, după corecţii de ultim moment, însă nu au exclus posibilitatea de a cere măsuri suplimentate de reducere a deficitelor şi de a impune amenzi în cazul nerespectării regulilor bugetare ale UE.

În octombrie, Guvernul francez a anunţat că va rata atât anul viitor, cât şi în 2016 ţinta de reducere a deficitului bugetar la 3% din produsul intern brut, dar a avertizat că nu va lua măsuri suplimentare de austeritate, în ciuda presiunilor Uniunii Europene.

Franţa, al cărei proiect de buget prevede pentru 2015 un deficit de 4,3% din PIB, a promis o reducere suplimentară a cheltuielilor de 3,6-3,7 miliarde de euro. Deficitul structural va scădea cu peste 0,5 puncte procentuale, faţă de 0,2% în proiectul iniţial.

Ţinta unui deficit bugetar de sub 3% trebuia atinsă în 2015, după ce guvernul francez ceruse deja de două ori Comisiei Europene să amâne acest termen.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă