14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăAldineOficial UE, apel pentru încetarea discriminării romilor: Invazia romilor este un mit

Oficial UE, apel pentru încetarea discriminării romilor: Invazia romilor este un mit

Politicienii şi presa trebuie să înceteze exploatarea temerilor privind fluxuri masive de imigranţi şi stigmatizarea romilor, a subliniat comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, relatează Mediafax

De asemenea, Nils Muiznieks a precizat că  “nu a avut loc o invazie a imigranţilor romi din România şi Bulgaria” în state UE. 

“Dezbaterile politice şi din presă privind migraţia romilor au devenit recurente în mai multe state europene. De la extinderea Uniunii Europene în 2004 şi 2007 şi eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari în mai multe state UE în 2014, temerile privind migraţia romilor au declanşat adesea discursuri neinformate şi inflamatorii”, a scris comisarul Nils Muiznieks, într-un comentariu publicat joi pe site-ul Consiliului Europei (CoE).

Citește și: Procesul de integrare a romilor, în atenția Comisiei Europene

Date nefondate despre numărul imigraților romi

Presa din Marea Britanie, Germania, Elveţia, Italia şi alte ţări a publicat adesea date nefondate despre numărul romilor care ar putea veni sau care au venit în aceste state. Totuşi, în unele locuri, numărul imigranţilor romi a rămas stabil de-a lungul anilor.

Imigranţii romi au fost adesea acuzaţi în discursul politic şi în presă că abuzează de ajutoarele sociale şi refuză orice formă de integrare în societate, dar aceste percepţii nu sunt susţinuite de fapte, notează comisarul pentru drepturile omului.

Într-un studiu din 2013, Comisia Europeană a arătat că imigranţii comunitari, inclusiv romii, aduc o contribuţie netă la economia ţărilor-gazdă, plătind mai mult sub formă de taxe decât primesc ca ajutoare. În plus, este mai puţin probabil ca imigranţii romi să ceară asistenţă de şomaj sau alocaţii pentru copii şi familie decât romii nativi. De asemenea, numeroşi romi muncesc şi s-au integrat bine în ţările-gazdă.

Citește și: Amnesty International critică România pentru lipsa măsurilor antidiscriminare în rândul romilor

Potrivit studiilor, motivele pentru care romii emigrează nu diferă fundamental de cele ale altor emigranţi: ei caută locuri de muncă, condiţii mai bune de trai şi o educaţie pentru copiii lor. Totuşi, ei sunt expuşi unui grad mai mare de sărăcie extremă, discriminare şi excluziune în ţările de origine. Din păcate, discriminarea şi respingerea nu se opresc la graniţe, romii fiind vizaţi de evacuări, violenţe şi segregare.

Nicio invazie a imigranţilor romi din România şi Bulgaria nu a avut loc de la eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari în mai multe state UE, subliniază comisarul Consiliului Europei. Este vremea ca politicienii şi presa să înceteze exploatarea temerilor privind fluxuri masive de imigranţi şi stigmatizarea romilor. Ei ar trebui în schimb să folosească datele demografice şi economice obiective.

Retorica rasistă ar trebui condamnată ferm la cel mai înalt nivel, iar jurnalismul etic ar trebui promovat. Jurnaliştii ar trebui să relateze şi exemple pozitive de integrare a imigranţilor romi, pentru a oferi o imagine echilibrată. Sunt necesare mai multe eforturi pentru a le oferi romilor sprijin în vederea unor soluţii durabile, în loc de măsuri restrictive şi stigmatizare, mai scrie comisarul Nils Muiznieks.

 

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă