16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăAldinePE adoptă o rezoluţie privind relația UE cu Rusia. Cum vor europarlamentarii...

PE adoptă o rezoluţie privind relația UE cu Rusia. Cum vor europarlamentarii să contracareze propaganda rusească

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care afirmă că UE trebuie să-şi reevalueze critic relațiile cu Moscova, profund afectate de încălcarea deliberată de către Rusia a principiilor democratice, valorilor fundamentale și dreptului internațional, prin actele sale de violență și destabilizarea vecinilor, potrivit Mediafax

UE trebuie să creeze acum un plan de urgenţă bazat pe puterea necoercitivă (“soft power”) pentru a contracara politicile agresive duse de Rusia şi care conduc la dezbinare, potrivit textului rezoluţiei adoptate miercuri de Parlamentul European, cu 494 de voturi pentru, 135 împotrivă şi 69 de abţineri, informează un comunicat al PE.

“Prin agresiunea împotriva Ucrainei şi anexarea Crimeei, conducerea Rusiei a adus relaţiile noastre într-un punct critic. Depinde de Kremlin să decidă acum ce cale va alege – cooperare sau o şi mai mare înstrăinare. Sunt convins că poporul rus, ca noi toţi de altfel, doreşte pace şi nu război. Însă o schimbare în Rusia nu poate veni decât din interior. Între timp, trebuie să transmitem un mesaj puternic celor care conduc Rusia că suntem uniţi cu victimele agresiunii lor şi cu cei care susţin valorile pe care a fost construită UE“, a spus raportorul PE, Gabrielius Landsbergis.

Citește și: Parlamentul European adoptă Strategia UE in domeniul egalitatii de gen

Este “o prioritate absolută” ca statele membre trebuie să îşi păstreze unitatea în contextul anexării ilegale a Crimeei de către Rusia şi a implicării sale directe în războiul din Ucraina, au arătat deputaţii, cerând statelor membre să se abţină de la orice acorduri bilaterale cu Rusia care ar putea afecta această unitate. Pentru a asigura solidaritatea între statele membre, trebuie creată rapid o Uniune Europeană a Energiei robustă, bazată pe reguli, au mai adăugat deputaţii.

Contracararea propagandei rusești

Parlamentul cere Comisiei să rezerve fonduri adecvate, fără întârziere, pentru proiecte concrete de contracarare a propagandei şi dezinformării ruse în interiorul UE şi în străinătate, precum şi să programeze “o asistenţă financiară mai ambiţioasă” pentru societatea civilă din Rusia. Deputaţii îşi exprimă îngrijorarea privind deteriorarea drepturilor omului şi a statului de drept din Rusia şi cer continuarea sprijinului UE pentru apărătorii drepturilor omului din Rusia.

Deputaţii sunt alarmaţi de faptul că Rusia se poziţionează ca un rival al comunităţii democratice internaţionale şi al ordinii bazate pe lege, sprijinind şi finanţând partide extremiste şi radicale din UE. Deputaţii cer Comisiei şi statelor membre să creeze un mecanism coordonat de monitorizare a asistenţei financiare, politice sau tehnice oferite de Rusia partidelor politice şi altor organizaţii din UE şi de evaluare a influenţei Rusiei asupra vieţii politice şi opiniei publice. Comisia ar trebui să facă propuneri legislative care să asigure transparenţa toală a fondurilor politice şi a finanţării partidelor politice din UE de către entităţi din afara Uniunii, mai spun deputaţii.

Lista neagră a Rusiei este arbitrară

Rezoluţia condamnă şi lista neagră “arbitrară” a Rusiei care interzice unui număr de 89 de politicieni şi oficiali UE să intre pe teritoriul său, considerând-o o încălcare a dreptului internaţional, a standardelor universale şi un obstacol în calea transparenţei. Acest act este “contraproductiv şi în detrimentul canalelor de comunicare şi aşa destul de slabe”, regretă deputaţii, subliniind că persoanele de pe listă ar trebui informate despre motive şi ar trebui să aibă dreptul la un apel în faţa unui tribunal independent.

Citește și: Dezbateri pe cazul Ponta în Parlamentul European

Deputaţii spun că, pe termen lung, este necesară o relaţie constructivă şi predictibilă între UE şi Rusia, în beneficiu reciproc, dar subliniază că reluarea cooperării poate avea loc doar dacă Rusia respectă integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, inclusiv Crimeea, implementează acordurile de la Minsk în totalitate şi opreşte activităţile militare şi de securitate, cu efect destabilizator, de la graniţele UE.

Joi va fi supusă la vot o rezoluţie separată privind situaţia militară strategică în bazinul Mării Negre ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia.

Cele mai citite

Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţului la energie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului 75/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de...

FCU Craiova și FC Voluntari, în Liga a 2-a! Dinamo și FC Botoșani au prins barajul

FCU Craiova și FC Voluntari vor juca din sezonul viitor la matineu, în timp ce Dinamo și FC Botoșani au prins locurile de baraj,...

Românii fac show în Turcia! Drăguș a marcat două goluri pentru Gaziantep

Internaționalul român Denis Drăguș a reușit o „dubla”, iar Alexandru Maxim a oferit nu mai puțin de trei pase decisive în victoria categorică obținută...
Ultima oră
Pe aceeași temă