15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăAldinePolemici în UE pe migraţie: Merkel critică statele din est care nu...

Polemici în UE pe migraţie: Merkel critică statele din est care nu acceptă refugiaţi, iar Polonia acuză această politică dăunătoare

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a denunţat lipsa de solidaritate a ţărilor central şi est-europene în criza imigraţiei, atrăgând replica Poloniei, care susţine că sistemul UE de distribuire a refugiaţilor reprezintă o încălcare a suveranităţii.

“Este inacceptabil ca unele state membre UE să nu accepte refugiaţi doar pentru că sunt musulmani. Fiecare trebuie să aibă propria contribuţie”, a declarat Angela Merkel într-un interviu acordat postului ARD şi citat de Mediafax.

Cancelarul Germaniei a subliniat că Uniunea Europeană reuşeşte să găsească soluţii, inclusiv în problema refugiaţilor.

Konrad Szymanski, adjunct al ministrului de Externe din Polonia, a criticat declaraţiile cancelarului Germaniei. “Cred că această atitudine este dăunătoare pentru Europa şi deja atrage o opoziţie puternică”, susţine oficialul polonez, citat de site-ul agenţiei AP.

În opinia lui, impunerea cotelor de distribuire a refugiaţilor la nivelul Uniunii Europene ar încălca suveranitatea statelor membre şi ar ameninţa integrarea europeană.

Săptămâna trecută, un membru al Guvernului Italiei a cerut Uniunii Europene să iniţieze proceduri de sancţionare a ţărilor care nu respectă cotele de distribuire a refugiaţilor.

Germania, Franţa şi Austria au sugerat în mai multe rânduri sancţionarea ţărilor europene care nu acceptă cotele de repartizare a refugiaţilor. Fostul cancelar austriac Werner Faymann a pledat, acum câteva luni, pentru solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi. Ungaria va organiza, în octombrie, referendum pe tema aplicării cotelor de distribuire a imigranţilor.

Cele mai citite

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă