9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăAldineUPDATE. Politicienii votează. Băsescu, Ponta, Iohannis, EBA, Ion Iliescu, Udrea, Antonescu, Oprea...

UPDATE. Politicienii votează. Băsescu, Ponta, Iohannis, EBA, Ion Iliescu, Udrea, Antonescu, Oprea și Blaga au venit la urne. Mazăre a venit însoțit de 6 tinere

Politicienii, oameni de afaceri și alte persoane publice au început să vină la urne. Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a fost cel mai maitinal.Printre cei care au trecut pe la urne se numără Elena Băsescu, Ion Iliescu, Elena Udrea, Ioan Rus, Corina Crețu, Liviu Dragnea, Vasile Blaga și Gheroghe Flutur. La Secția 17 a venit și Victor Ponta, iar Traian Băsescua votat, în jurul prânzului, la Liceul Xenopol din Capitală.

UPDATE. Ministrul muncii, Rovana Plumb, a votat, duminică, la secția de votare de la Școala nr.1 din Pucioasa, județul Dâmbovița, spunând că votează ''împotriva austerității și ca românii să fie mai bine apărați în Europa''.

UPDATE. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a venit, duminică, la vot îmbrăcat în haine kaki şi cu bereta roşie pe cap, fiind însoţit de şase tinere, el spunând că şi-a exprimat opţiunea electorală pentru ca Portul Constanţa "să fie parţial al autorităţii locale, aşa cum e în toată Europa", potrivit Mediafax.

Radu Mazăre a sosit puţin după ora 12.00, la secţia de votare amenajată la Şcoala Gimnazială 24 din municipiul Constanţa, fiind îmbrăcat în ţinuta kaki şi având bereta roşie pe cap, cu care apărut şi la alte evenimente, 

El a venit însoţit de şase tinere care au purtat tot haine kaki.

"Am ales unele asistente care să vină cu mine la vot şi mai am nişte asistente care o să vină diseară când o să premiez echipajele velierelor. (n.r. – Mazăre va premia, duminică seară, câştigătorii Regatei Mării Negre şi va acorda o diplomă navei şcoală Mircea din partea CJ). Le-am ales că au fost în club aseară", a spus Mazăre, înainte de a intra în secţia de votare.

UPDATE. Europarlamentarul PNL Norica Nicolai, candidat pe primul loc pe lista liberalilor pentru Parlamentul European, a spus că a votat pentru "oameni politici care să reprezinte România la Bruxelles şi care să ţină la români".

Ea a votat la secţia 440 amenajată la Primăria Floreşti, din 2011 ea fiind membru al filialei PNL din această localitate.

"Am votat pentru Parlamentul European, considerând că este nevoie de oameni politici care să reprezinte România la Bruxelles şi care să ţină la această naţiune destul de greu încercată în aceşti ani de trădări, indiferenţă şi superficialitate. România contează, iar în cazul în care contează pentru mine, sper să conteze şi pentru Români. (…) Românii să vină la vot din respect pentru România", a spus Nicolai după ce a votat.

—-

UPDATE. Klaus Iohannis a votat la Sibiu. ”Am votat pentru România europenă. Este evident că am votat cu cea mai bună echipă. Sper să câștige o echipă care să mă reprezinte pe mine la nivel european”, a declarat Ionahhis

UPDATE. Președintele Traian Băsescu și Prima Doamnă au votat la Liceul Xenopol din Capitală. ”Am votat pentru un partid nou”. 

El a fost întâmpinat de un grup de aproximativ 20 de simpatizanţi, care i-au spus "Domnul preşedinte, te iubim". Aceştia purtau tricouri cu mesaje precum "Băsescu, always cool", "Follow de leader", "My president is Joe Biden's friend" şi "Preşedinte învingător".

Băsescu i-a salutat şi apoi a intrat în Liceul Xenopol, pentru a vota. Întrebat de ce nu a venit cu el şi Elena Băsescu, şeful statului a spus: "E la domiciliu, a plecat din cuib".

UPDATE. Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu, candidat pentru un nou mandat, a votat, la Constanţa, pentru o mai bună reprezentare a României în Parlamentul European şi pentru ca "de data aceasta România să trimită la Bruxelles doar oameni competenţi", informează Mediafax.

Ea a votat pe liste suplimentare la secţia 183 de la Colegiul Energetic Tehnic din Constanţa.

—-

UPDATE. Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a votat, duminică, la Şcoala Primară Unirea din Bistriţa, fiind însoţit de fiica lui, Maria, care şi-a exercitat pentru prima dată dreptul la vot întrucât a împlinit recent 18 ani, el declarând că tânăra nu a acceptat sugestii în privinţa opţiunii.

UPDATE. Fostul președinte al României, Ion Iliescu a venit să-și exprime votul pentru Parlamentul European.

Ion Iliescu a venit la secţia de votare de la Liceul Jean Monnet cu o oră mai târziu decât ora anunţată. Imediat după Ion Iliescu a intrat în secţia de votare şi ministrul Transporturilor, Dan Şova.

După ce a votat, Ion Iliescu l-a salutat pe Dan Şova, care aştepta să primească ştampila şi buletinul de vot. Cei doi au purtat o scurt discuţie, apoi Ion Iliescu a mers să predea ştampila de vot şi să îşi ia cartea de identitate.

Ion Iliescu le-a spus jurnaliştilor care l-au aşteptat în secţia de votare că a votat pentru ca, prin contribuţia europarlamentarilor români, să fie consolidat statutului României de stat membru al UE, dar şi rolul grupului social-democrat din Parlamentul European, al stângii europene.

"Am votat să consiolidăm statului de membru al Uniunii Europene. Pe de altă parte aş vrea ca, prin contribuţia noastră, să consolidăm locul şi rolul grupului social-democrat din Parlamentul European, al stângii europene", a mai spus Ion Iliescu.

—-

UPDATE. Elena Băsescu s-a prezentat, duminică dimineață, la urne, împreună cu soțul și fiica sa, potrivit B1TV.

Fiica președintelui Traian Băsescu a votat la secție 97 din Capitală.

"Am fost de dimineaţă şi am votat pentru viitorul copilului meu, pentru toate lucrurile în care cred: o ţară cu o Justiţie independentă, cu un stat de drept funcţional, cu oportunităţi şi şanse pentru toţi românii şi ideea generală de mai bine pentru noi toţi, locuri de muncă pentru tineri”, a declarat EBA.
 

”Este dreptul şi datoria fiecăruia dintre noi de a ne alege viitorul!”, a mai spus ea.

UPDATE. Candidatul pentru funcţia de deputat Gabriel Szabo a votat, duminică, la Şcoala nr. 2 din Buftea, fiind susţinută de premierul Victor Ponta, de soţia acestuia, Daciana Sârbu, de Daniel Constantin, Gabriela Firea şi Ilie Năstase, informează Mediafax.

Victor Ponta a întrebat-o pe Gabriela Szabo, după vot, cum a fost să se voteze pe ea însăşi prima dată, aceasta răspunzând: "A fost interesant". Szabo a spus, după ce a votat, că performanţa din sport vrea să o ducă în politică şi că este o mare bucurie să candideze pentru ilfoveni şi să facă lucruri importante pentru aceştia.

"Pentru mine este o mare bucurie să pot să candidez pentru ilfoveni, să fac lucruri importante pentru ilfoveni. Performanţa din sport vreau să o duc astăzi în politică, m-am decis să intru în politică cu tot sufletul, sunt un om responsabil care tot ce a făcut a făcut prin muncă şi de aceea toată responsabilitatea din sport vreau să o duc şi în politică", a declarat ministrul Sportului, Gabi Szabo.

Victor Ponta a spus că este cea mai mare mândrie să stea între Gabriela Szabo şi Ilie Năstase şi că nu poate decât să le ureze succes.

"Cea mai mare mândrie este să stau între Gabi Szabo şi Ilie Năstase şi cred că e o mare mândrie pentru noi toţi că suntem români ca şi ei, cu ei o să ne mândrim întotdeauna şi la sport şi la tot ce fac ei în viaţă, nu pot decât să le urez succes", a spus Ponta.

La plecarea de la Şcoala 2, Ponta a fost întâmpinat de două grupuri de câţiva cetăţeni, unii au strigat "Ponta, Ponta", iar alţii l-au huiduit, strigându-i "Plagiator".

—-

UPDATE. Cătălin Predoiu,  candidatul PDL la prezidenţiale, a votat, duminică dimineaţă, la Colegiul economic Virgil Madgearu, exprimându-şi speranţa că la sfârşitul acestei zile forţele binelui vor fi înaintea celor ale răului, iar dreapta va fi înaintea stângii.

"Fiecare român îşi poate ajuta ţara ieşind şi votând pentru un viitor european, pentru un viitor prosper. Sunt convins că la sfârşitul acestei zile forţele binelui vor fi înaintea celor ale răului, celor care vor să ţină România în afara unui destin european", a declarat, după vot, Cătălin Predoiu.

Liderul democrat-liberal a mai spus că "Partidul Democrat-Liberal va fi înaintea Partidului Naţional Liberal şi dreapta înaintea stângii".

Candidatul PDL la prezidenţiale a votat, împreună cu soţia, la Colegiul economic Virgil Madgearu din Capitală, puţin după ora 10.00, după ce, în jurul orei 9.00, a venit la secţia de vot, dar nu s-a dat jos din maşină.

UPDATE. Elena Udrea a venit să voteze la Colegiul Mihai Eminescu. ”Am votat pentru cea mai curajoasă listă, am votat pentru energie, tinerețe, competență și performanță”, a declarat Udrea la ieșirea de la urne.

UPDATE. Premierul Victor Ponta a ajuns la Școala 17 din Capitală pentru a vota. Ponta a venit împreună cu soția sa, Daciana Sârbu, și fetița lor.

După ce a ieșit de la urne, președintele PSD a declarat că nu are voie să spună cui i-a acordat votul său, deși este ”evident”. 

”Am votat pentru faptul că, în 2014, se schimbă și România și Europa și cred că se vor schimba în bine. Cu siguranță toți cei care doresc să fie implicați vor veni la vot. Mă aștept ca orice alegător ca schimbările de după 10 ani să meargă bine și să putem îndrepta tot ceea ce a mers prost în ultimii 10 ani”, a declarat acesta. 

Întrebat dacă are emoții privind rezultate alegerilor europarlamentare, acesta a confirmat că are mari emoții, miza fiind uriașă. 

”Este extrem de important cine va conduce Europa următorii cinci ani, la fel cum cine va conduce România”, a mai spus Ponta. 

UPDATE Vicepreşedintele PMP Teodor Baconschi a votat, duminică, la Liceul Jean Monnet din Capitală, el spunând că a venit la vot cu gândul că se poate face şi altfel de politică, cu profesionişti şi cu oameni care apără sincer valorile europene şi statul de drept.

"Suntem convinşi că putem să depăşim capitolul tranziţiei şi să punem bazele unei construcţii politice orientate ferm spre Europa, în care românii să creadă", a spus fostul ministru de Externe Teodor Baconschi.

Acesta a venit la secţia de votare de la Liceul Jean Monnet însoţit de fiul său, Ştefan Baconschi, precum şi de Adrian Papahagi care avea în piept o insignă cu însemnul PMP.

Întrebat dacă are voie să afişeze insigna partidului, Papahagi a răspuns: "Am voie să fac ce vreau, nu am voie să fac campanie, dar am voie să chem pe toţi românii la vot astăzi".

La insistenţele jurnaliştilor privind legalitatea purtării insignei în ziua de vot, Papahagi a răspuns: "Nu ştiu dacă am voie sau nu, dar toată lumea trebuie să iasă la vot. Asta e important".

UPDATE. Emil Boc și soția au ajuns la urne pentru a-și susține favoriții la PE. la școala Radu Stanca din Cluj-Napoca. ”Am votat cu cei care cred în viitorul României și nu cu cei care una spun în țară și alta la Bruxelles”, a declarat Boc. ”Îi îndemn pe clujeni să vină astăzi la vot. Viitorul politic al UE e important și pentru România”

UPDATE. Liderul PSD Harghita, ministrul Mircea Duşa, a votat la secția de votare din incinta Colegiului Național "Mihai Eminescu" din Toplița, pentru europarlamentari care "să reprezinte interesele naționale și să nu voteze împotriva României", informează Mediafax.

"Am votat la Topliţa, la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, în colegiul din care sunt deputat, pentru o Europă unită, pentru o Românie puternică, pentru acei europarlamentari care pot să reprezinte interesul naţional şi să nu vorbească şi să voteze împotriva României atunci când se iau decizii importante la nivel european. De asemenea, am votat pentru o Europă socială, pentru o Europă în care sistemul de fiscalitate să permită dezvoltarea tuturor statelor, am votat pentru o Europă în care minorităţile să aibă drepturile individuale garantate și, subliniez, drepturile individiuale”, a afirmat liderul PSD Harghita.

El și-a exprimat convingerea că harghitenii își vor face "datoria constituţională” și vor merge la vot.

"Sunt convins că până diseară la ora 21.00 alegătorii din Harghita vor fi prezenţi la urne şi vor vota aşa cum consideră fiecare că este important să voteze”, a spus Dușa.

În judeţul Harghita, sunt înscrise pe listele electorale permanente 270.815 de persoane. Aici au fost înfiinţate 290 de secţii de votare, majoritatea în şcoli, sedii de primării şi în case de cultură.

În judeţ au fost distribuite 297.897 de buletine de vot, 269.548 de timbre autocolante şi 1.450 de ştampile cu menţiunea "Votat", câte cinci pentru o secţie de vot.

UPDATE. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a votat la secţia amenajată la Primăria comunei harghitene Cârţa, în care pe vremuri a funcţionat maternitatea unde s-a născut, el spunând că şi-a dat votul pentru prezenţa comunităţii maghiare în PE şi "cu gândul la modificările care vor urma la nivelul UE", informează Mediafax.

Kelemen a mers la vot la secţia amenajată în sediul Primăriei Cârţa, judeţul Harghita, alături de soţia lui şi de fetiţa lor, Hanna.

"Am votat pentru o Uniune puternică, pentru o prezenţă a comunităţii maghiare în PE, cu gândul de a asigura în continuare pace, stabilitate şi prosperitate în acelaşi timp, cu gândul la modificările care vor urma la nivelul UE. Comunităţile etnice şi lingvistice au un rol important în UE, aduc inclusiv o bogăţie pentru fiecare ţară, pentru fiecare naţiune, iar noi credem că schimbările care vor urma trebuie să meargă şi în direcţia aceasta, să fie în preocuparea Comisiei, a Parlamentului soarta comunităţilor etnice, inclusiv soarta comunităţii maghiare din România. Aceastea sunt azi gândurile noastre şi sunt convins că vom avea un rezultat bun", a afirmat Kelemen.

Pentru preşedintele UDMR clădirea Primăriei Cârţa are o semnificaţie aparte, întrucât acolo, pe vremuri, a funcţionat maternitatea din localitate, în care s-a şi născut, în 1967.

În judeţul Harghita, sunt înscrise pe listele electorale permanente 270.815 de persoane. Aici au fost înfiinţate 290 de secţii de votare, majoritatea în şcoli, sedii de primării şi în case de cultură.

În judeţ au fost distribuite 297.897 de buletine de vot, 269.548 de timbre autocolante şi 1.450 de ştampile cu menţiunea "Votat", câte cinci pentru o secţie de vot.

UPDATE. Vasile Blaga și-a exprimat votul pentru alegerile parlamentare. Am votat pentru viitorul european al României și pentru viitorul fiecărui cetățean al acestei țări”, a declarat Blaga.

Și Gheroghe Flutur  a ajuns împreună cu Blaga la secția de votare.

UPDATE. Președintele PNL, Crin Antonescu, s-a prezentat duminică dimineață la urnele de vot, declarând că cel mai important lucru este faptul că a venit să își exercite acest drept. 

”Am votat pentru cea mai bună echipă, pentru cel mai bun program. Dar cel mai important este că m-am prezentat să votez”, a declarat Crin Antonescu, după ce și-a exercitat votul la o secție deschisă la Şcoala nr. 73 Barbu Delavrancea din București.

El a spus că exprimarea votului este un gest civic și a făcut apel ca românii să meargă la vot.

”E clar din toate evaluările că vom avea din nou o prezență mică, sper însă să nu fie neobișnuit de mică”, a arătat Antonescu.

Liderul PNL a precizat că este important ca românii să voteze, deoarece cei 32 de eurodeputați ce vor fi aleși duminică vor participa la luarea unor decizii majore pentru viața oamenilor.

UPDATE. Vicepreşedintele PSD Ioan Rus a votat la secţia 160 din Cluj-Napoca, pentru "primul pas spre normalitate", în urma căruia "combatanţii" să fie capabili "să depăşească faza bătăliei în tranşee" şi să comunice aşa cum comunică reprezentanţii Parlamentului European.

"Am votat pentru a se întâmpla primul pas spre normalitate. Următorul pas se va întâmpla mai târziu. Normalitatea înseamnă capacitate de dialog. Momentan, în România, tranşeele între combatanţi sunt atât de mari că nu se mai văd combatanţii. Sunt convins că vom depăşi faza bătăliei în tranşee şi vom intra într-o zonă în care să fim capabili şi noi, acasă, să comunicăm aşa cum sunt ei capabili în PE să comunice. Pasul următor spre normalitate va fi în acest an", a declarat Rus.

În judeţul Cluj sunt aşteptaţi la urne 599.262 de alegători, cei mai mulţi – 273.101 – fiind în municipiul Cluj-Napoca. Au fost deschise 653 de secţii de votare, din care 181 vor funcţiona în municipiul Cluj-Napoca. Pentru judeţul Cluj au fost tipărite 661.236 de buletine de vot şi au fost pregătite 3.265 de ştampile cu menţiunea "Votat".

UPDATE. Europarlamentarul Corina Creţu, prima pe lista de candidaţi a Alianţei PSD-UNPR-PC pentru alegerile de duminică, a votat la secţia 160 din Cluj-Napoca, ea spunând că şi-a exprimat opţiunea electorală pentru ca "Europa să fie mai aproape de nevoile cetăţenilor", informează Mediafax.

Ea a ajuns la secţia de votare însoţită de soţul ei, Ovidiu Rogoz, de ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea, de vicepreşedintele PSD Ioan Rus şi de lideri ai PSD Cluj.

"Mi-a făcut mare plăcere să votez la Cluj, în Ardeal. Votăm pentru o Românie puternică, pentru o Europă puternică, o Europă care să fie mai aproape de nevoile cetăţenilor, să depăşim această perioadă de austeritate care a produs atâta suferinţă, o Europă în care deciziile să fie legate de creşterea economică şi de crearea locurilor de muncă", a afirmat europarlamentarul.

Corina Creţu a adăugat că i se pare foarte important ca lumea să înţeleagă că europarlamentarii votează mai mult de 70 la sută din legile care se adoptă în România, "iar cetăţenii României vor fi cei care vor decide cine va ocupa cele 32 de locuri alocate României în PE".

În judeţul Cluj sunt aşteptaţi la urne 599.262 de alegători, cei mai mulţi – 273.101 – fiind în municipiul Cluj-Napoca. Au fost deschise 653 de secţii de votare, din care 181 vor funcţiona în municipiul Cluj-Napoca. Pentru judeţul Cluj au fost tipărite 661.236 de buletine de vot şi au fost pregătite 3.265 de ştampile cu menţiunea "Votat".

—-

UPDATE. Vicepremierul Liviu Dragnea, lider PSD, a votat, duminică dimineaţă, la Liceul Xenopol din Bucureşti. El a declarat că a votat pentru "cei care în final, prin munca lor, vor ajuta la bunăstarea României" şi precizând, legat de alegeri, că "lucrurile sunt foarte bine organizate".

Liderul PSD a declarat, că a votat pentru "o ţară puternică în Europa". "Am votat pentru cei care, în final, prin munca lor, vor ajuta la bunăstarea României", a spus Dragnea.

La liceul Xenopol va vota, în jurul prânzului, şi preşedintele Traian Băsescu.

Vicepremierul Gabriel Oprea a votat, duminică dimineață. Oprea a spus că de la secția de vot va merge direct la Ministerul Afacerilor Interne.

Cele mai citite

Camere video în școli pentru siguranța elevilor

Ligia Deca, ministrul Educației, susține că utilizarea camerelor video în școli va garanta siguranța elevilor. De altfel, instituțiile abilitate și persoanele autorizate vor avea...

Cum își schimbă Nicușor Dan aspectul fizic, în timpul campaniilor electorale. FOTO

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pare să fie extrem de preocupat de aspectul său fizic, în perioada campaniilor electorale, când dorește să pară...

București, pe locul trei în topul orașelor cu cele mai accesibile locuințe din Europa, după Bruxelles și Sofia

Surpriză! Bucureștiul se află printre orașele europene cu cele mai accesibile locuințe, conform unui studiu recent. Clasamentul se bazează exclusiv pe prețul mediu pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă