17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăAldinePolonia, îngrijorată de posibilitatea ieșirii Marii Britanii din UE

Polonia, îngrijorată de posibilitatea ieșirii Marii Britanii din UE

Polonia se teme că garanțiile europene de care beneficiază cei aproximativ de cetățeni polonezi care lucrează în Marea Britanie vor dispărea. în cazul în care țara va ieși din Uniunea Europeană, susține reprezentantul diplomației poloneze, Konrad Szymanski, însărcinat mai ales cu afacerile europene, informează AFP, citat de Agerpres.

Totodată, Varşovia consideră în cazul în care Marea Britanie rămâne, totuși, în UE, ar putea avea loc o „reamenajare” a relațiilor Londrei cu blocul comunitar. În aceste condiții, va trebui asigurată păstrarea drepturilor migranţilor europeni, a declarat viceministrul.

Konrad Szymanski atrage atenția că în cazul în care Marea Britanie părăseşte Uniunea, „garanţiile europene pentru drepturile sociale ale migranţilor vor dispărea şi vom asista la o pierdere de echilibru în interiorul UE şi al pieţei comune europene”, a adăugat el, notând în acelaşi timp că garanţiile britanice, care sunt reale, rămân în vigoare. 

El a explicat că ieşirea Regatului Unit „ar arăta altor ţări că îşi pot rezolva problemele trântind uşa UE şi ar putea lansa un proces haotic de dezintegrare a UE”, a mai spus Szymanski. 

Cele mai citite

Zeci de comune și orășele l-au îmbogățit cu afaceri mici și multe

Compania Ideas Funding Pack SRL a reușit să se afirme pe piață prin intermediul consultanței oferite comunităților mici. Cu un flux constant de...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...
Ultima oră
Pe aceeași temă