16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăAldineProcedurile BCE se schimbă după un discurs al unui oficial al băncii

Procedurile BCE se schimbă după un discurs al unui oficial al băncii

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să schimbe procedurile de publicare a comentariilor oficialilor instituţiei, la câteva zile după ce Benoit Coeure, membru în board-ul BCE, a furnizat informaţii cu impact pe piaţa financiară, unui grup restrâns de investitori, relatează Mediafax

Coeure a afirmat luni seara, la un eveniment, că BCE va suplimenta în următoarele două luni achiziţiile de obligaţiuni, pentru a compensa volumul scăzut al lichidităţilor de pe piaţa financiară din perioada verii.

Consecinţe-deprecierea euro cu 1% în raport cu dolarul

Comentariile lui Coeure, care au influenţat tranzacţiile din piaţă, nu au fost publicate de BCE decât în jurul orei 7.00 a dimineţii următoare, când au provocat deprecierea euro cu aproximativ 1% în raport cu dolarul. Întârzierea cu care BCE a publicat declaraţiile lui Coeure a provocat nemulţumirea investitorilor internaţionali.

Un purtător de cuvânt al BCE a declarat pentru CNBC că banca a intenţionat să publice imediat discursul, dar nu s-a întâmplat acest lucru din cauza unei “erori interne de procedură”.

Este posibil ca publicarea cu întârziere a discursului lui Coeure să fi dat celor prezenţi un avantaj, înainte de deprecierea euro de a doua zi.

“Este o neobrăzare, o neruşinare să dai astfel de informaţii”, a declarat joi Claus Vistesen, economist şef pentru zona euro la Pantheon Macroeconomics.

BCE scoate embargoul asupra jurnaliştilor

Miercuri, la două zile după controversatul discurs, BCE a anunţat că nu va mai trimite jurnaliştilor copii sub embargou ale discursurilor oficialilor instituţiei. Banca centrală a subliniat totuşi că decizia era analizată de mai multe luni.

Vistesen a spus că este foarte probabil ca discursul lui Coeure să fi fost de bună-credinţă şi că acesta nu şi-a dat seama de impactul informaţiei. El consideră însă că este probabil ca investitorii prezenţi să fi profitat de ştire.

Organizatorii evenimentului au spus pentru CNBC că între participanţi s-au aflat reprezentanţi ai mediului academic, oficiali şi investitori.

Ashok Shah, director de investiţii la compania London & Capital, a declarat joi că ar fi dificil de stabilit cine a profitat de informaţiile oferite de Coeure.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte pentru dialog social la Comisia Europeană, nu a dorit să fie atras în discuţii, atunci când a fost întrebat despre posibilitatea deschiderii unei investigaţii, el afirmând că este problema BCE, care este o instituţie independentă.

Nu este prima oară când ies la iveală legături discutabile între băncile centrale şi investitori. Un raport al Rezervei Federale din 2012, de exemplu, a conchis că o scurgere de informaţii de la o şedinţă privată a Fed a avut loc în urma unui contact neintenţionat, neglijent, între oficiali ai instituţiei, presă şi o companie de brokeraj.

Cele mai citite

Mai mult de 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România

Cel puțin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România. Ei au murit în încercarea de a...

Allen Coliban(USR) îl provoacă pe George Scripcaru(PNL-PSD) la o dezbatere privind viitorul Brașovului

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, care candidează pentru un nou mandat, l-a provocat, sâmbătă, la o dezbatere privind viitorul oraşului pe principalul său...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă