15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăAldineRomânia primeşte cele mai mari fonduri de la CE pentru programe de...

România primeşte cele mai mari fonduri de la CE pentru programe de dezvoltare rurală

România va primi 8,128 miliarde euro de la Comisia Europeană (CE), în perioada 2014-2020, pentru programe de dezvoltare rurală, informează Mediafax

Astfel, CE, a aprobat marţi 24 de programe pentru dezvoltare rurală, în valoare totală de 27 de miliarde euro, destinate îmbunătăţirii competitivităţii sectorului agricol până în 2020, iar României i-au fost alocate cele mai mari fonduri, de 8,128 miliarde euro, reprezentând 8,18% din totalul fondurilor europene agricole pentru dezvoltare rurală (FEADR).

La finanţarea europeană de 8,128 miliarde de euro destinată României se adaugă o contribuţie naţională de 1,347 miliarde de euro.

Cele 28 de state membre vor beneficia în perioada 2014-2020 de fonduri UE în valoare de 99,6 miliarde de euro, prin intermediul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).

Obiectivele majore ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală

Noul Program destinat dezvoltării agriculturii în România cuprinde 15 măsuri de finanțare, iar creșterea productivității agroalimentare și integrarea producției naționale în lanțuri alimentare reprezintă cele două obiective majore urmărite în noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

“România a fost printre primele țări care a transmis, în 2014, Comisiei Europene Programul Național de DezvoltareRurală. Iată că adoptarea oficială a Comisiei Europene ne permite ca în cel mai scurt timp să lansăm toate măsurile de finanțare, lucru care se va întâmpla în cursul lunii iunie. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este pregătită să primească proiecte în sesiune continuă, ceea ce constituie o noutate față de programul anterior. Noul Program vine cu o serie importantă de simplificări procedurale, care va permite o accesare mult mai facilă și direcționată spre cei ce au efectiv nevoie de finanțare”, a precizat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pe lângă România, statele beneficiare ale acestor programe sunt Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Irlanda, Italia, Spania, Suedia şi Marea Britanie.

Dintre aceste state, Bulgariei i-au fost alocate fonduri de 2,36 miliarde euro (2,38% din total), Cehiei 2,3 miliarde euro (2,32%), iar Croaţiei 2,02 miliarde euro (2,04%). Germania va beneficia de fonduri în valoare de 4,31 miliarde de euro, alocate mai multor regiuni.

“Comisia Europeană a aprobat astăzi 24 de programe de dezvoltare rurală destinate îmbunătăţirii competitivităţii în sectorul agricol al UE, protejarea zonelor rurale şi a mediului şi consolidarea economică şi socială a comunităţilor rurale până în 2020”, se arată într-un comunicat al Executivului UE.

Câte locuri de muncă vor crea programele adoptate de CE

Potrivit CE, programele adoptate marţi vor crea peste 40.000 de locuri de muncă în zonele rurale şi aproximativ 700.000 de locuri de formare pentru a încuraja inovarea, transferul de cunoștințe, practicile agricole durabile și întreprinderi mai puternice în mediul rural.

Prin aceste programe, statele vor avea la dispoziţie fonduri în valoare de 27 miliarde de euro din bugetul UE, cofinanțate prin alte fonduri publice la nivel național, regional și/sau prin fonduri private.

Modernizarea exploatațiilor agricole, sprijinul acordat tinerilor agricultori, gestionarea durabilă a terenurilor și îmbunătățirea infrastructurilor de bandă largă se numără printre acțiunile prioritare ale programelor naționale și regionale adoptate.

“Una dintre cele mai importante trăsături ale conceptului nostru de dezvoltare rurală constă în faptul că avem priorități, însă este la latitudinea fiecărui stat membru sau a fiecărei regiuni să elaboreze un program adaptat provocărilor și oportunităților sale. Programele adoptate astăzi oferă finanțare pentru o serie de proiecte dinamice, care variază de la proiecte de modernizare pentru agricultură și de încurajare a reînnoirii generațiilor în Croația și România, până la extinderea conexiunilor în bandă largă în zonele cu o densitate scăzută a populației din Emilia Romagna și la sprijinul pentru agricultura ecologică în Suedia sau consolidarea gestionării ecologice a terenurilor la 1 milion de hectare de teren agricol din Irlanda”, a declarat comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală Phil Hogan.

Sprijinul pentru dezvoltare rurală este așa-numitul pilon al doilea al politicii agricole comune, care furnizează statelor membre un pachet de finanțare UE gestionat la nivel național sau regional, în cadrul programelor multianuale cofinanțate. În total, sunt prevăzute 118 programe în toate cele 28 de state membre, cu sprijin în valoare de 99,6 de miliarde euro din fonduri UE, în perioada 2014-2020, prin intermediul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), aceste măsuri fiind cofinanțate prin finanțări naționale, regionale și private suplimentare.

Programele adoptate marţi cresc numărul proiectelor de dezvoltare rurală aprobate la 51, ceea ce înseamnă că, până în prezent, au fost aprobate programe în valoare de peste 62 miliarde de euro (aproximativ 62,4 % din buget).

Noul Regulament privind dezvoltarea rurală pentru perioada 2014-2020 abordează șase priorități economice, de mediu și sociale, iar programele includ obiective clare care stabilesc realizările urmărite. În plus, pentru a coordona mai bine acțiunile și pentru a maximiza sinergiile cu alte fonduri structurale și de investiții europene (ESIF), s-a încheiat cu fiecare stat membru în parte un acord de parteneriat în care se prezintă strategia generală pentru investițiile structurale finanțate de UE.

Cele mai citite

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...

Elicopterul președintelui iranian Raisi nu a fost încă găsit! Mesajul transmis de ayatollahul Khamenei

Televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, în timp ce echipele de salvatori efectuează căutări în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul prăbușit...

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă